”Am declarat luni seara, în cadrul unei emisiuni TV, că am studiat raportul de audit financiar al Curții de Conturi a României, din 2018, cu privire la activitatea Ministerului Dezvoltării. Scrie negru pe alb: Ministerul nu a efectuat controale privind verificarea exactității și a realității datelor raportate de beneficiari, comparativ cu situația din teren. Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) nu a fost controlat până în noiembrie 2019. S-au derulat miliarde de lei, bani publici, iar aceste contracte și aceste lucrări nu au fost controlate niciodată.
De când am ajuns în fruntea ministerului, am format echipe mixte, din care fac parte membrii corpului de control al ministului și angajații ISC. Cu aceștia am făcut controale pe teren. Toate procesele verbale, toate constatările din teren au fost înaintate către organele de anchetă. Și astăzi (n.a. luni), o echipă de la DNA a fost la minister pentru a ridica documente pentru a verifica diferite situații.
Este făcută sesizare către organele de anchetă. Am găsit lucrări neexecutate sau executate parțial și care au fost trimise spre decontare. În mandatul meu au fost oprite de la plată lucrări în valoare de peste 500 de milioane de lei.
Iată și câteva exemple de fraude trimise pentru decontare la minister:
– În județul Neamț, în două comune au existat proiecte de modernizare a drumurilor locale, comunale și sătești, în valoare de 8,4 milioane de lei și, respectiv, 5 milioane de lei, executate de aceeași firmă. Autoritățile locale au trimis pentru decontare facturi pentru lucrări care pur și simplu nu erau executate pe teren (acostamente și rigole), deși în facturi apăreau ca fiind realizate. Primarul a avizat cererile de decont.
– Într-o comună din județul Giurgiu, un proiect pentru asfaltare de peste 4 milioane de lei. Conform contractului, ar fi trebuit să avem un strat de 47 cm de nisip, strat de uzură și asfalt. Inspectorii au găsit dimensiunea stratului la mai puțin de jumătate.
– În județul Gorj, la un proiect de realizare a sistemului de canalizare și apă menajeră, Corpul de control a constatat lipsa pompelor și a conductelor care fuseseră trimise pentru decontare la Ministerul Dezvoltării.
În perioada noiembrie 2019-februarie 2020, am decontat lucrări derulate prin PNDL I și II, verificate în teren, în valoare de aproape 3.000 milioane lei.
Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, Ion Ștefan