Astăzi, la Căminul Cultural din comuna Răstoaca, a avut loc un spectacol de final de an organizat de Primăria din localitate condusă de liberalul David Chiriță. Elevii din Răstoaca au pregătit o serie de cântece și dansuri care au încântat audiența, cei prezenți răsplătindu-i cu aplauze. A urmat o scenetă de teatru de păpuși, bine primită de cei mici și un recital minunat al corului Cantus, condus de dirijorul Ionuț Drilia. La final, în uralele copiilor, a venit și Moș Crăciun, cu zeci de cadouri pentru copii. ”Mă bucur că am putut oferi copiilor și părinților un astfel de eveniment, iar recitalul corului Cantus s-a dovedit a fi excepțional, așa cum ne așteptam cu toții. La mulți ani le transmit tuturor locuitorilor comunei Răstoaca”, a precizat la final primarul David Chiriță. (Teodor PETRICEANU)
În curând, imagini VIDEO de la eveniment!