Ion Ștefan, Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, a luat decizia să nu plătească facturile aferente unui număr de 187 de obiective de investiții (la nivel național), decât după ce vor fi reparate străzile și trotuarele unde constructorii și-au bătut joc de lucrări. Este și cazul unor străzi și trotuare din Focșani care arată precum în imaginea de mai jos. În acest context, supărarea primarului Misăilă pe ministrul Ion Ștefan este fără sens. Dimpotrivă, edilul ar trebui să ceară cât mai repede firmei care a lucrat pe străzile respective să refacă zonele cu probleme. Într-o ședință de Consiliu Local de luna trecută primarului Misăilă i-a fost reproșat și de către viceprimarul Marius Iorga calitatea proastă a lucrărilor pe unele străzi din Focșani.
Foto: Adevărul
Ion Ștefan: „Am spus răspicat, în nenumărate rânduri, că, acolo unde realitatea din teren nu corespunde cu cea din hârtii, plăţile vor fi categoric oprite! Este inadmisibil să ne batem joc de banul public şi să facem investiţii de mântuială. Nerespectând proiectele tehnice ale acelor obiective, primarii nu dovedesc decât că nu-şi respectă cetăţenii care i-au ales şi de care ar trebui să aibă grijă! Iar cei care au respectat proiectele nu trebuie să-şi facă niciun fel de griji, întrucât facturile le vor fi plătite fără nicio ezitare! În perioada următoare, verificările vor continua, pentru a ne asigura că lucrările realizate prin PNDL sunt conforme.”
În perioada 26 noiembrie – 11 decembrie 2019, Corpul de control al ministrului şi inspectorii din Inspectoratul de Stat în Construcţii (#ISC) au verificat 3.084 de solicitări de plată pentru proiecte realizate prin PNDL – etapa I şi II. Dintre acestea:
Corpul de control al ministrului a verificat 173 de proiecte pentru care existau solicitări de plată în valoare totală de 177.129.282 de lei, trimise de unităţi administrativ-teritoriale din 12 judeţe, fiind identificate 38 de solicitări neconforme, în valoare totală de 45.706.000 lei, care vor fi oprite de la plată.
Inspectorii ISC din întreaga ţară au verificat 2.911 solicitări de plată, rezultatele fiind următoarele:
• pentru PNDL I, din 410 solicitări verificate:
– 20 (în valoare totală de 8.327.000 de lei) au fost găsite neconforme
– 6 (în valoare totală de 3.375.000 de lei) au fost retrase în mod voluntar de beneficiari
– celelalte 384 de solicitări (în valoare totală de 217.000.000 lei) vor fi plătite
• pentru PNDL II, din 2.624 de solicitări verificate:
– 86 (în valoare totală de 52.857.000 de lei) au fost găsite neconforme
– 37 (în valoare totală de 35.932.937 de lei) au fost retrase în mod voluntar de beneficiari
– celelalte 2.501 de solicitări (în valoare totală de 1.570.707.281 de lei) vor fi plătite.