Miercuri, 4 decembrie, și joi, 5 decembrie, sindicaliștii vrânceni din Finanțe au derulat acţiunea umanitară „Ucenicii lui Moş Nicolae”. Astfel, copiii unor familii nevoiașe din comunele vrâncene Jitia, Poiana Cristei, Vîrteșcoiu, Gura Caliței și Păunești s-au bucurat de darurile trimise de Moş Nicolae prin mesagerii săi voluntari din cadrul AJFP VRANCEA.
Peste 120 de copii au primit cu entuziasm pacheţetele cu dulciuri, hăinuțe și jucării. „Ucenicii lui Moș Nicolae” și-au îndeplinit misiunea și anul acesta. Au oferit celor mici, dar și mămicilor sau tăticilor, precum și bunicilor, câte un pachețel cu dulciuri, jucării și haine, pregătite prin grija Sindicatului Finanțe Vrancea.
Pachetele de cadouri au fost împărțite celor 37 de familii identificate, pentru a nu trece sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae fără a lăsa un zâmbet și în rândul acestora. (Cristi IRIMIA)