Traficul îngreunat din zilele de târg, de la Dumbrăveni, i-a făcut pe mai mulți șoferi să sesizeze faptul că închiderea unui vechi drum de acces către zona târgului îi obligă să folosească o rută care este mereu aglomerată, bară la bară.
Drumul blocat duce spre stadion si este închis de mai multă vreme cu o poartă și lacăt, iar unii localnici cer Primăriei să găsească o soluție pentru redeschiderea lui. Consilierul local Marian Toderascu consideră că măsura este un abuz: „În zilele de târg, accesul către zona comercială din Dumbrăveni devine o adevărată provocare pentru șoferi. Unul dintre drumurile folosite în trecut pentru acces este acum blocat cu o poartă și un lacăt. Astfel, autoturismele sunt direcționate către o altă zonă, unde, în zilele aglomerate, se formează cozi”.
Unul dintre șoferii intervievați a spus: „Era bună varianta aceea pe lângă stadion. Era mult mai ușor accesul. Acum trebuie să ocolim și se face aglomerație. Nu înțelegem de ce este închis drumul”.
Primarul Valentin Țîlvar respinge însă acuzațiile și spune că drumul nu a fost închis fără motiv: „Drumul respectiv duce într-o pășune care este concesionată. Sunt și case acolo, iar în zilele de târg oamenii își lăsau mașinile pe drum și blocau accesul la locuințe. Din acest motiv am decis să îl închidem. Există variantă care dă tot în târg. Toate actele pe care le avem și situația din teren ne dau dreptate, plus că măsura a fost luată pentru a proteja accesul proprietarilor și pentru a evita apariția unor situații conflictuale în zilele în care comuna este aglomerată de comercianți și cumpărători”.
Disputa rămâne, astfel, între nevoia de acces și obligația administrației de a asigura circulația și, în același timp, de a proteja accesul locuitorilor la propriile gospodării. Localnicii așteaptă acum ca Primăria Dumbrăveni să găsească o soluție pentru a mulțumi pe toată lumea, eventual una care să permită folosirea drumului în zilele de târg, fără ca accesul către locuințile din zonă să fie blocat.












