Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a murit la Spitalul SRI din Balotești, acolo unde se afla internat din data de 9 iunie, conform informațiilor pe care le deținem de la surse avizate.
În vârstă de 95 de ani, Iliescu suferea de cancer pulmonar. În urmă cu două zile, reprezentanții spitalului SRI anunțau într-un comunicat de presă: „Starea generală a pacientului se menține la fel de gravă, cu afectarea severă a funcției respiratorii și persistența disfuncțiilor multiple de organ. Beneficiază de îngrijire medicală avansată în secția de terapie intensivă, sub supravegherea echipei medicale multidisciplinare”.
Actualizare: „Comitetul de Organizare a Funeraliilor de Stat s-a reunit astăzi, de la ora 14.00, pentru a stabili detaliile înmormântării fostului președinte Ion Iliescu”, anunță TVR Info. (4 august)
Actualizare 2: Pe 2 august, TVR anunța decesul lui Iliescu, însă acesta nu se produsese încă.
















