În această dimineață, pe DN1B, între Istria și Ulmeni, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două autovehicule. Din primele date de la fața locului, a fost vorba de o coliziune între un autoturism condus dinspre Buzău către Mizil de către un șofer de 31 de ani, din, din București, și un camion de mare tonaj ce rula din sens opus, la volanul căruia se afla un conducător auto de 35 de ani, din Galați.
Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului autoturismului și a unei pasagere a acestuia, o tânără de 22 de ani, din Focșani. Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
FOTO: ARHIVĂ.