O nouă dramă neașteptată. A murit Ionel Ungureanu, fostul director al ziarului Corect

Comunitatea din Golești și nu numai este în doliu după trecerea la cele veșnice a lui Ionel Ungureanu, fost fondator și director al ziarului Corect, un ziar care a funcționat în urmă cu circa 20 de ani în Vrancea (a avut o aparitie de aproape 6 ani – 2005 – 2010). Ionel Ungureanu s-a stins pe 20 iunie, în mod neașteptat, după cum ne-au declarat apropiați de-ai lui. „I s-a făcut rău deodată. A fost dus la Urgențe, dar nu s-a mai putut face nimic, din păcate”, ne-au precizat sursele noastre. El a fost și consilier local la Golești, acolo unde este depus trupul său astăzi.

Înmormântarea va avea loc mâine, la Golești.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Să-i fie țărâna ușoară!

Un mesaj postat de o rudă de-a sa, pe FB:

Am aflat cu tristeţe fără margini de pierderea celui care a fost unchiul meu Ionel Ungureanu. De azi înainte nu-l vom mai căuta la telefon sau acasă. De azi înainte îl vom cauta doar în inimile noastre, singurul loc de unde nu va mai pleca niciodată. Mâine trebuia să sărbătorim. Urma să împlinească venerabila vârstă de 60 de ani. Dar destinul a hotărât cu totul altceva. In aceste clipe de adâncă tristeţe este foarte greu să ne găsim cuvintele, pentru că nimic nu ne mai poate umple golul imens rămas în suflete. Dumnezeu să te ierte unchiule și să îți ofere odihnă veșnică!

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.