La Ciușlea, valurile lovesc cu putere în baraj, iar nivelul apei este în creștere. Practic, valurile lovesc contraforții (tip de baraj gravitațional ușurat), adică acele elemente verticale din beton care susțin peretele principal și care sunt expuse direct presiunii apei. Din acest motiv, dar și pentru că nivelul Siretului a crescut, s-a decis ca barajul să fie deschis în mod controlat, tocmai pentru ca Siretul să nu inunde anumite zone. Vom vedea care va fi nivelul râului și dacă se vor mai executa și alte operațiuni.
Revenim cu detalii, pe măsură ce le vom primi de la autorități.