În octombrie anul trecut, actrița Roxana Lupu a deschis un proces la București, împotriva deciziei de concediere, sperând că justiția îi va face dreptate. Autoritățile locale din Focșani s-au folosit în anii anteriori de imaginea ei, atunci când aceasta a câștigat Premiul pentru interpretare feminină la Gala UCIN, iar ulterior au decis să renunțe la serviciile sale artistice, fără explicații solide și în condiții care ridică semne de întrebare, din informațiile pe care le deținem.
Foto: Roxana Lupu alături de primarul Misăilă și de fostul director al Teatrului Pastia, Sorin Francu
Actrița, apreciată atât pe plan național cât și internațional, a participat la mai multe evenimente oficiale, gale și manifestări publice promovate intens de autorități. Surse din anturajul actriței susțin că Roxana Lupu consideră concedierea abuzivă și discriminatorie, motiv pentru care a decis să deschidă o acțiune în instanță împotriva Teatrului „Pastia”. La vremea deschiderii procesului, Teatrul Pastia era condus de actorul Sorin Francu, înlocuit între timp. Asta înseamnă, juridic vorbind, că decizia de concediere ar fi fost semnată, cel mai probabil, de Sorin Francu.
Roxana Lupu a devenit cunoscută publicului larg datorită interpretării memorabile a Reginei Maria în filmul „Queen Marie of Romania”, rol care i-a adus aprecieri din partea criticilor de film din Europa și Statele Unite.
Procesul deschis de actriță se anunță a fi un episod tensionat în viața culturală a municipiului Focșani, aducând în discuție modul în care artiștii sunt tratați de instituțiile publice după ce și-au pus imaginea în slujba promovării acestora și au dorit să își aducă valoarea lor internațională în folosul instituțiilor locale.
Ediție de Vrancea va consulta dosarul aflat pe rolul instanței din București și va publica și punctul de vedere al conducerii instituției de cultură. (Cristi IRIMIA)