Traian Negulescu (PSD), cumnatul deputatului PSD Angel Tîlvâr (fiul fostului șef al Securității vrâncene, Petrică Tîlvăr), și Adrian Vulpoiu (PSD), prietenul primarului Misăilă (foto mai jos), sunt cei doi viceprimari ai municipiului Focșani, în urma voturilor exprimate aseară în ședința de Consiliu Local.
În sală s-au aflat doar cei 10 consilieri PSD, 3 de la AUR plus Nicu Tănase (în acte la PMP, dar în acest an a făcut campanie alături de Ion Ștefan, prietenul său de la Forța Dreptei). Traian Negulescu a primit 14 voturi (toate), iar Adrian Vulpoiu doar 11 voturi „pentru”, în vreme ce Răzvan Anghene (AUR) a primit 3 voturi (al său și al celor doi colegi AUR, Corneliu Negru, proaspăt senator și Ștefan Ciubotaru).
Devine destul de clar faptul că AUR a luat țeapă de la PSD, în condițiile în care cele 3 voturi de la AUR au mers către Negulescu, pentru ca apoi PSD să nu mai direcționeze voturile către Anghene, votul de aur (erau necesare 11) venind, logic, de la Nicu Tănase.
E clar că AUR Focșani (Anghene, Negru și Ciubotaru) a avut înțelegere cu PSD, încălcând directiva dată de George Simion, președintele AUR, altfel nu ar fi votat în comisii proiectul privind viceprimarii. La fel de clar este că Nicu Tănase (foarte bun prieten cu Ion Ștefan) a avut înțelegere cu PSD-ul pentru a-i da votul de aur astfel încât PSD să aibă doi viceprimari.
Că PSD a dat țeapă nu ne miră 🙂 Că AUR a luat țeapă ține de credulismul echipei lui Anghene. Când faci o discuție de acest gen pui PSD-ul să-ți voteze ție (AUR) viceprimarul, abia apoi dai vot pentru primarul de la PSD. Cum AUR Focșani s-a supărat pe PSD după faza de ieri, rezultă că Misăilă va guverna local cu Ion Ștefan, pardon cu Nicu Tănase, pentru a avea majoritate să-și treacă proiectele în următorii 4 ani. Succes! Democrația înseamnă să acceptăm votul focșănenilor și să dăm credit celor aflați în funcțiile de conducere deținute.
PS: Alți 7 consilieri locali (5 de la PNL – Liviu Macovei, Alina Drumea, Corneliu Gheoca, Victor Dumitru, Valentin Resmeriță), 1 de la USR – Alexandra Tătaru, 1 de la FD – Romeo Stoica) au lipsit de la ședință pentru a nu fi acuzați că votează viceprimari din partea PSD.
PS2: Corneliu Negru urmează să-și dea demisia din Consiliul Local pentru că a devenit senator din partea AUR. (Cristi IRIMIA)