Ce a declarat Elena Lasconi la Antena 3 în această seară.

Redăm declarațiile candidatei USR la președinție fără alte comentarii sau intervenții editoriale. (Cristi IRIMIA)

La acuzațiile că vrea să impună „dictatura LGBT”: „este o manipulare rusească dovedită”

„Eu am avut de suferit că mi-am arătat credința. M-am născut creștin-ortodoxă, sunt botezată, când eram în școala generală aveam un profesor de biologie care ne urmărea să nu mergem la biserică, și după ne punea note mici, și ne umilea în clasă, că mergeam de Înviere la biserică”.

„Pe de altă parte am fost criticată inclusiv pe colegii mei că am această cruce, pe care o port din 1999. Nici nu știți cât de mult am suferit personal că am declarat că am votat la referendumul pentru familie. Dar eu nu m-am lepădat de Dumnezeu. Eu îl am în viața mea și în sufletul meu, și am credința că nu își va lua ochii de la România”.

„Gândiți-vă că în calitate de primar am oficiat peste 600 de căsătorii. Căsătoria pentru mine este între o femeie și un bărbat și este o taină de la Dumnezeu. Cea mai importantă lecție pe care trebuie să o înveți este iubirea de aproape. Și toleranța, nu ura, nu dezbinarea. Nu mă interesează ce fac oamenii în dormitor”.

”E irelevant cum îl văd eu pe acest om (n. r. – Georgescu); cred că ar trebui să-l vadă specialiști, inclusiv medici, psihiatri”

„Este cel mai greu moment de după 1989, pentru că țara noastră parcă s-ar pregăti să fie pusă pe tava Rusiei”

„Noi uniți putem învinge. Am reușit să facem asta în ultimii 250 de ani de 10 ori în fața Rusiei. România nu este de vânzare și nici de dat cadou Rusiei”

„Premierul Marcel Ciolacu este foarte îngrijorat că deja începem să pierdem bani. Nu vom mai avea bani să plătim pensii și salarii. Mulți investitori și-au înghețat afacerile, bursa merge în jos, foarte multă lume e speriată și se gândesc să părăsească țara. Primarii vor pierde proiectele pe fonduri europene”

„Discuția a fost foarte bună, și eu cred că în mine are un partener onest, de bună credință. Acum nu mai discutăm de partide, discutăm să ne salvăm țara, prin vot. E vorba de direcția Europa și NATO. Mi-aș dori foarte mult să facă asta și primarii PSD, PNL, USR, UDMR din țară. Suntem pe muchie de cuțit”.

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.