La Consiliul Județean Vrancea a avut loc recent semnarea contractelor de finanțări nerambursabile acordate de Consiliul Județean în cadrul Programului anual finanțat de la bugetul local al județului Vrancea, în conformitate cu prevederile Legii 350/2005.
În urma unei competiții în care s-au înscris mai multe ONG-uri din Vrancea, au fost admise la finanțare 15 proiecte, din domeniile: activități sportive, cultură, educație și tineret, sănătate și protecția mediului. Aceste proiecte, care sunt dedicate tinerilor, se vor derula până la sfârșitul anului 2024. Suma totală alocată de la bugetul local al UAT Județul Vrancea pentru proiectele de tineret este de 2.000.000 lei.
”Felicitări tuturor pentru proiectele frumoase pe care le veți implementa și pe care Consiliul Județean le susține financiar și în acest an, întrucât considerăm că viitorul este al tinerilor și trebuie să investim în activități care să îi dezvolte pe toate planurile”, le-a transmis Ionel Cel-Mare, vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, reprezentanților asociațiilor câștigătoare din acest an.
Lista completă a proiectelor finanțate de Consiliul Județean Vrancea poate fi consultată pe site-ul oficial www.cjvrancea.ro, secțiunea Finanțări Legea 350/2005 (https://cjvrancea.ro/finantari-pe-legea-350-2005/ ).
Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea