Tragicul eveniment a fost anunțat de polițiștii din Galați:
”Din verificările efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați, s-a stabilit faptul că o femeie în vârstă de 50 de ani (n. r. – Maricica P, sora Ginei Gogean), domiciliată în municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 25, având direcția de deplasare dinspre municipiul Tecuci, în zona kilometrului 46, ar fi pătruns pe sensul opus de mers unde ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară prevăzută cu semiremorcă (tir), care era condusă de un bărbat, de 34 de ani, din localitatea Roman, județul Neamț. În urma impactului, pasagera aflată pe bancheta dreapta față, o femeie în vârstă de 72 de ani (n. r. – Anica Gogean, mama Ginei Gogean), a decedat, iar conducătoarea auto a rămas încarcerată.
La fața locului au intervenit de urgență și echipaje de pompieri și echipaje medicale, iar după ce persoana a fost descarcerată, a fost preluată și transportată la spital în stare de inconștiență. Bărbatul de 34 de ani deține permis de conducere valabil, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală din culpă, urmând ca în cursul cercetărilor să se stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest eveniment rutier.”