Accident rutier produs pe DN 2 – E 85, pe direcția Tișița către Focșani

În cursul nopții trecute, ora 23:06, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit la locul producerii unui accident rutier, în afara municipiului Focșani, pe Drumul Național 2 E 85, pe direcția Tișița către Focșani.

Echipajul sosit la fața locului a stabilit faptul că, un bărbat de 63 de ani, din județul Brăila, în timp ce conducea un ansamblu format din autoutilitară și semiremorcă pe DN 2 E85, din direcția Tișița către Focșani, ajuns în zona km 185+900m, în afara municipiului Focșani, a acroșat un pieton în vârstă de 49 de ani, din Mărășești, care circula pe acostamentul drumului national, în fața sa. În urma impactului, pietonul a fost proiectat în afara părții carosabile, iar din nefericire a decedat.

Conducătorul ansamblului auto a fost testat alcooltest, rezultatul fiind negativ. Acesta a fost condus la Spitalul Militar Focșani, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii concentrației de alcool din sânge.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”ucidere din culpă”

La data de 7 decembrie a.c., ora 21.44, polițiștii Biroului Rutier Focșani au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că un autoturism a intrat în coliziune cu ușile de acces ale unui restaurant fast-food din municipiul Focșani.
Polițiștii Biroului Rutier Focșani au stabilit că autoturismul a fost condus de un bărbat de 27 de ani.

Acesta a fost testat cu aparatele din dotare, cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive sau a consumului de alcool, rezultatele fiind negative. În urma evenimentului rutier, nu au rezultat victime. Bărbatul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 725 lei.

La data de 7 decembrie, ora 19.56, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Adjud au depistat un bărbat, de 62 de ani, din comuna Ruginesti, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din localitatea Adjud.
În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost 0,46 mg/l alcool pur în aerul respirat.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

”Operațiunea Blocada”

Polițiștii rutieri continuă activitățile de informare privind modificările legislative din luna iulie a.c..

În cadrul filtrelor rutiere instituite pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule după ce au consumat băuturi alcoolice sau substanţe psihoactive, polițiștii rutieri verifică atât documentele personale, cât și cele ale autoturismelor, iar conducătorii auto sunt testați cu aparatele din dotare pentru depistarea eventualei prezențe în organism a alcoolului ori a substanțelor psihoactive.

Astfel, în ultimele 24 ore au fost legitimate peste 160 de persoane și au fost verificate 113 vehicule.

De asemenea, 58 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest și aparatele din dotare pentru a stabili posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Pe linie preventivă, polițiștii rutieri informează conducătorii auto cu privire la noile modificări aduse prin Legea 213/2023 care se referă la faptul că, în cazul în care, o persoană conduce fără drept, sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive și provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei, va fi condamnată la închisoare, cu executare.

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.