ACUM: Groaznic accident pe E 85, la Călimănești. Trafic blocat total. Un om a murit.

Polițiștii intervin in acest moment la un apel 112, prin care a fost sesizat un accident rutier in Mărășești , Călimănești.
Coliziunea a avut loc între un tir și o autoutilitară, posibil două persoane rănite, dintre care una încarcerată. Traficul este blocat.

Din păcate, șoferul autoutilitarei a murit.

Revenim cu detalii!

UPDATE. Comunicat ISU Vrancea: „Trei echipaje din cadrul Secției de Pompieri Adjud au intervenit cu 1 autospecială de stingere și modulul SMURD (autospecială de descarcerare și ambulanță SMURD), la un accident rutier, produs pe DN2 E85, în localitatea Călimănești, în care au fost implicate o autoutilitară și un ansamblu de vehicule format din cap-tractor și semiremorcă, în urma căruia 2 persoane au fost rănite, una fiind încarcerată. Pompierii militari au intervenit pentru descarcerarea persoanei, iar cea de-a doua, conștientă a primit asistență medicală de la echipajul SAJ prezent la fața locului. În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate, din nefericire, pentru una din victime nu s-au mai putut face nimic, declarându-se decesul”.

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.