Vrei să devii detectiv particular?

În conformitate cu pct. 4.3. din H.G. nr. 1666/2004 – Normele de aplicare a Legii 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular, în data de 27.06.2023, ora 09:00, la sediul Inspectoratului de Poliţie Județean Vrancea, se va desfăşura examenul de atestare a calităţii de detectiv particular.

Pentru susţinerea examenului de atestare a calităţii de detectiv particular, cei interesaţi vor depune până la data de 06.06.2023, ora 14.00, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea, cam. 311 – Comisar de poliție Miștoiu Valentin – tel. 207107, următoarele acte:

a) cerere;
b) curriculum vitae;
c) actul de identitate, în original și în copie;
d) actul de studii, în original și în copie, sau, după caz, adeverință din care să reiasă îndeplinirea unei funcții de polițist ori lucrător în cadrul unor instituții publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice sau securității naționale;
e) actul de absolvire a unui curs de specialitate, în original și în copie;
f) certificate medicale şi de atestare psihologică, eliberate de o unitate sanitară specializată, respectiv un laborator autorizat, cu termen de valabilitate 6 luni de la data emiterii;
g) declaraţie din care să rezulte că nu desfăşoară o activitate care implică exerciţiul autorităţii publice;
h) dovada achitării tarifului pentru susținerea examenului de atestare a cunoștințelor.

TEMATICA și BIBLIOGRAFIA
pentru candidaţii la examenul de atestare a calităţii de detectiv particular

 TEMATICA
• Drepturile și libertăţile fundamentale – Constituţia României;
• Legea penală şi limitele ei de aplicare;
• Infracţiunea;
• Infracțiuni contra libertății persoanei;
• Infracţiuni ce aduc atingere domiciliului şi vieţii private;
• Infracțiuni contra înfăptuirii justiției;
• Infracțiuni de corupție;
• Infracțiuni de serviciu;
• Infracțiuni de fals;
• Infracțiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte activităţi reglementate de lege;
• Infracțiuni contra siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice;
• Infracțiuni contra securității naționale;
• Metode speciale de supraveghere sau cercetare;
• Percheziţia;
• Sesizarea organelor de urmărire penală;
• Contractul;
• Exercitarea profesiei de detectiv particular;
• Organizarea și funcționarea societăţilor specializate şi cabinetelor individuale de detectivi particulari;
• Protecţia informaţiilor clasificate;
• Clasificarea informaţiilor. Măsuri minime de protecţie a informaţiilor clasificate. Accesul la informaţiile clasificate;
• Constituirea societăţilor;
• Prelucrarea datelor cu caracter personal.

 BIBLIOGRAFIA
• Constituţia României, din 1991, republicată, Titlul II, cap. I, II;
• Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, cu modificările şi completările ulterioare:
– Partea generală, Titlul I, Titlul II;

– Partea specială, Titlul I, cap. VI, art. 206-208, cap. IX, art. 224-227, Titlul IV, art. 266, art. 268, art. 269, art. 271, art. 272, art. 273, art. 275, art. 277, Titlul V, cap. I, art. 291, art. 292, cap. II, art. 302-304, Titlul VI, cap. III, art. 320-327, Titlul VII, cap. IV, art. 348, cap. VI, art. 360-366, Titlul X, art. 409-410;
• Legea nr. 135/2010 privind Codul de Procedură Penală cu modificările şi completările ulterioare:
– Partea generală,Titlul IV, cap. IV, cap. VI, art. 156-158;
– Partea specială, Titlul I, cap. II, art. 288-290;
• Legea nr. 287/2009, republicată, privind Codul civil, Cartea V, Titlul II, cap. I;
• Legea 329/2003, republicată, privind exercitarea profesiei de detectiv particular, cu modificările şi completările ulterioare;
• HG nr. 1666/2004, privind Norme de aplicare a Legii nr. 329/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
• Legea nr. 182/2002, privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare, cap. I – III, cap. V;
• HG nr. 585/2002, pentru aprobarea Standardelor Naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România cu modificările şi completările ulterioare, cap. II, Secțiunea a 1-a, Secțiunea a 3-a, Secțiunea a 5-a;
• Legea 31/1990, republicată, privind societăţile, cu modificările şi completările ulterioare, Titlul II, cap. I, cap. III;
• Legea 363/2018, privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale şi combaterii infracţiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative şi de siguranţă, precum şi privind libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare;
• Legea 190/2018, privind privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.