Accidentul produs pe DN 2 – E 85, în apropiere de municipiul Adjud (la ieșirea spre Focșani), s-a soldat, din păcate, cu doi morți, eforturile echipajelor de la SMURD nedând roade. Se pare că victimele se aflau în mașina Renault, celelalte autoturisme implicate fiind un Volkswagen și o Skoda.
UPDATE (Comunicat IPJ): ”La data de 18 octombrie, în jurul orei 11.45, un bărbat, în vârstă de 61 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN2 E85, din direcția Adjud – Focsani, a efectuat um viraj la stânga pentru a pătrunde pe un drum agricol, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism condus din contrasens, de către un bărbat din mun. București.
În urma impactului, un al treilea autoturism, care se deplasa dinspre Focșani inspre Adjud, a intrat în coliziune ușoară cu cel de-al doilea autoturism.
A rezultat decesul unei femei, în vârstă de 68 de ani, pasageră dreapta față în primul autovehicul și a conducătorului auto din același autoturism, precum si rănirea usoară a conducătorului auto din cel de-al doilea autoturism”.
IPJ Vrancea a anunțat că două din victimele accidentului au murit, cea de-a treia fiind transportată la spital.
”Astăzi, in jurul orei 11.30, am fost sesizati prin 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier la iesire din Adjud, către Focsani (DN2E85-km 225+500m). A rezultat decesul a două persoane si rănirea alteia. În accident au fost implicate 3 autoturisme. Se circula alternativ, pe sensul de mers Adjud- Focsani”, a anunțat IPJ Vrancea.