Consilierii locali PNL-USR-PLUS îi dau replica primarului Misăilă: ”Plânge pentru că trebuie să se facă auzit și să devină un candidat cât mai eligibil la apropiatele alegeri interne PSD”

FOTO: PNL Focșani (Facebook)

Răspuns la „scrisoarea deschisă ” a domnului primar Misăilă, „adresată decidenților acestor vremuri” *

Constatăm că domnul primar Misăilă, primar la al 2 lea mandat, se erijează ca reprezentant al speciei primarilor PSD, performanți și dedicați, care vor dar nu sunt lăsați să muncească.

Despre performanțele dumnealui din primul mandat lăsăm să vorbească singure gropile din asfaltul recent turnat, curățenia precară a municipiului, nivelul ridicat de poluare, organigrama plină ochi a primariei, lista stufoasă de proiecte, scrise doar cu titlu de prezentare dar fără documentația aferentă, creditele cu care a împovarat focșănenii pe următorii foarte mulți ani, pentru a putea acorda contracte umflate firmelor de casă.

Investițiile europene cu care se laudă Misăilă fac parte din programul impus de UE pentru dezvoltarea urbană a României, respectiv Programul de Reabilitare a sistemului de termoficare urbană, etapa II, bani care până în prezent, în cea mai mare parte au fost direcționați către înlocuirea conductelor subterane și către reabilitarea energetică a două unități școlare, respectiv Șc. Ion Basgan si Șc. Duiliu Zamfirescu.

În rest, primăria Focșani funcționează doar pe modulul creditare.

Cum este de exemplu, refacerea parcului Bălcescu, în valoare de peste 2 milioane de eur, sursa de finantare: 100% credit bancar.

Pe lângă faptul că nu este în stare să obțină bani europeni prin efort propriu ci doar cei care sunt impuși de către UE, mai apare și aspectul sumei uriașe alocate pentru refacerea unui parc de dimensiuni modeste, fără construirea unui brand, fără dezvoltarea unei culturi originale, fără să devină o atracție turistică prin care să ne promovăm.

Exact așa putem descrie activitatea lui Misăilă de până acum : fără pic de viziune, fără personalitate, doar o cârpeală cu lucruri colorate, de proastă calitate și cu costuri exagerate. Tipic PSD.

Și tot în bunul obicei al PSD, dumnealui începe să arate cu degetul și să caute vinovați în toate direcțiile, chiar și în propria-i curte.

Faptul că în Consiliul Local are în sfârșit o opoziție reală prin consilierii PNL USR PLUS, care nu pot aproba cu ochii închiși bugete nerealiste și planuri fanteziste, îl deranjează maxim pe domnul primar, care începe să tune și să fulgere, să trimită în stânga și în dreapta scrisori deschise și lacrimogene, a căror unic scop este cel electoral.

Nu de dragul comunității plânge Misăilă, comunitatea poate să aștepte așa cum a așteptat până în prag de alegeri asfaltările promise, refacerea parcurilor sau reabilitarea școlilor.

Plânge pentru că trebuie să se facă auzit și să devină un candidat cât mai eligibil la apropiatele alegeri interne PSD, astfel încât să aibă în mână pâinea și cuțitul partidului.

Dacă l-ar interesa comunitatea, ar face o echipă unită cu viceprimarii PNL și USR PLUS Focșani, nu s-ar mai juca cu atribuțiile acestora, pe care le acordă, apoi le retrage, apoi le transferă ca un adevărat și competent manager, care nici după 4 ani și jumătate de mandat nu se pricepe să delege sarcini.

Îi mulțumim pentru spectacol domnului Misăilă, dar îl așteptăm cât mai repede să se pună în mod real în slujba comunității, prin cinste, profesionalism și spirit de echipă și să țină cont că acestea sunt principii nenegociabile pentru consilierii #PNL USR PLUS #Focșani.

***

*Consilierii PNL-USR-PLUS au publicat pe pagina de FB a PNL Focșani un răspuns la acuzațiile primarului Misăilă, cel care a susținut de mai multe ori că-i este blocată activitatea din motive politice.

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.