Proiectul OFI a fost lansat! Ocupă-te! Formează-te! Informează-te!”

Fundatia Zi Deschisă a organizat ieri, 24 martie, conferința de lansare a proiectului OFI – Ocupă-te! Formează-te! Informează-te!”. Evenimentul a avut loc în sala de conferințe a Hotelului Solar din Focșani și a fost prezentat de managerul proiectului, Sorina Bucuraș. La prezentarea proiectului au participat mai mulți invitați, dar și persoane care au luat parte în sistem online. De altfel, organizatorii au precizat că cei interesați să participe la cursurile de perfecționare o pot face și online, fără a primi însă tablete sau laptopuri.  Bugetul proiectului este de  4.727.100 lei.

Obiectivul general al proiectului constă în menţinerea si calificarea/recalificarea pe piaţa muncii a unui număr cât mai mare de persoane prin îmbunătăţirea capacităţii de formare profesionala a persoanelor angajate, prin participarea acestora la intervenţii integrate.

Organizatorii au anunțat că prin acest proiect se dorește creşterea nivelului de formare profesională în vederea adaptarii calificarilor la nevoile pietei muncii prin dobandirea, actualizarea sau schimbarea calificarilor (cursuri de calificare si/sau recalificare oferite in cadrul proiectului) pentru cel puţin 655 persoane, din care minim 30% din totalul grupului tinta, adica un minim de 198 persoane vor fi: persoane peste 40 ani, persoane cu nivel scazut de calificare si persoane din mediul rural. ”Persoana cu nivel scăzut de calificare” reprezintă o persoană cu un nivel de educaţie ISCED 0-2 (cel mult studii gimnaziale absolvite), sau care are studii de nivelul ISCED 3 dar acestea nu mai sunt cerute de piaţa muncii sau au ocupaţii din grupa majoră 9 cf. COR – Muncitori Necalificaţi sau alte ocupaţii precum personal casnic pentru îngrijire.

De asemena este vizată cresterea numarului de persoane care isi schimba locul de munca sau incadrare a participantilor pe o functie corespunzatoare unei calificari mai avansate, pentru cel putin 58% dintre persoanele incluse in grupul tinta. Perioada de implementare a proiectului este  de doi ani, martie 2021- martie 2023.

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.