Nu-i așa că nu ați mai văzut la TV reclamele pro vaccinare în ultima perioadă? Motivul este simplu! Erau nelegale, iar CNA a cerut televiziunilor stoparea acestora, dând o motivare… diplomatică, asta ca să nu spunem PENIBILĂ!
Câteva sute de români au notificat Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), cu privire la faptul că se încalcă legea prin promovarea spotului dedicat vaccinării în România. După ce au închis ochii săptămâni la rând, membrii CNA au dat dispoziție radiourilor și televiziunilor, în urmă cu câteva zile, să înceteze difuzarea respectivelor reclame.
CNA risca un proces în instanță dacă nu ar fi făcut acest lucru, mai ales că pe data de 12 ianuarie, când CNA a luat în discuție sesizările românilor, membrii Consiliului Național al Audiovizualului au ignorat ceea ce legea stipula foarte clar! Conform informațiilor din presa centrală, doi juriști din cadrul CNA le-ar fi transmis ulterior membrilor CNA că se încalcă legea.
Drept urmare, CNA a dat pe 21 ianuarie un comunicat ”în atenția radiodifuzorilor”, cu privire la ”oprirea de la difuzare a spoturilor informative de tip testimonial aferente campaniei de informare și comunicare privind vaccinarea împotriva COVID-19 în România”.
Deși în reclamele la vaccinuri se preciza că vaccinul este sigur, pe site-urile oficiale din SUA, Marea Britanie și Franța, figurează la ora actuală peste 500 de persoane care au decedat după administrarea vaccinurilor, iar peste 20.000 de persoane au avut reacții adverse severe. Cifrele ar putea fi mult mai mari, în condițiile în care nu se știe exact ce se întâmplă în statistici cu bătrânii care au comorbidități și care mor după administrarea vaccinurilor.
Pe acest site: https://www.cdc.gov/vaccinesafety/ensuringsafety/monitoring/vsd/index.html sunt detaliate toate cazurile legate de COVID-19, vaccinare, efecte adverse, mai multe site-uri din România, Europa sau SUA scoțând datele care reflectă o realitate ascunsă de marea parte a mass-media națională și internațională!
Ce scrie în Ordinul Ministerului Sănătății 194 din 23 februarie 2015 (art. 52, pct. 8), privind aprobarea Normelor pentru evaluarea și avizarea publicității la medicamentele de uz uman, publicat în Monitorul Oficial nr. 168 din 11 martie 2015 (clic aici pentru detalii):
„Este interzisă difuzarea de materiale publicitare pentru medicamente sau tratamente prezentate sau recomandate de profesioniști în domeniul sănătății, organizații academice, științifice, fundații, de personalități ale vieții publice, culturale, științifice, sportive sau de alte persoane care, datorită celebrității lor, pot încuraja consumul acestor medicamente sau folosirea tratamentelor respective.”
Totodată, în reclamele la vaccin am avut parte și de publicitate înșelătoare, sancționată de lege dar și de una din deciziile CNA din 2011 (nr. 220 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare).
„Acest vaccin este sigur, este eficient și are foarte puține reacții adverse.”
În prospectul vaccinului, (clic aici pentru forma completă) se face referire la cel puțin 13 reacții adverse, plus cele menționate în Raportul Agenției Europene a Medicamentului (clic AICI pentru detalii).
În altă ordine de idei, doi dintre promotorii reclamelor la vaccinuri, Streinu-Cercel și Alexandru Rafila, au primit miliarde de lei vechi de la compania Pfizer pentru a face reclamă la vaccinuri. O simplă căutare pe Google dă rezultate evidente, cu dovezi din declarații oficiale pe care cei doi dar și importante instituții medicale din România sunt obligați să le declare. (D. I.)