Polițiștii au acționat la balastiere și au aplicat cinci amenzi

În perioada 23-26 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Vrancea, împreuna cu reprezentanți ai Sistemului de Gopodărire a Apelor au declanșat activități de verificare a balastierelor din comunele Suraia și Biliești, pe linia verificării legalității transporturilor de agregate minerale pe DJ 204 D Focșani-Suraia.

Polițiștii de ordine publică, rutieră dar și de investigare a criminalității economice au acționat pentru prevenirea și combaterea fraudelor în domeniul exploatării agregatelor minerale. Polițiștii au verificat în special transportul de agregate minerale: nisip, balast, etc. efectuat fără documente legale de transport sau fără documente legale de proveniență.

În urma acțiunii desfășurate au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, 5 dintre acestea fiind aplicate pentru încălcarea prevederilor HG nr. 1373/2008. De asemenea a fost aplicată și o sancțiune conform Legii 132/2017.În cadrul activităților, au fost organizate 9 filtre rutiere, fiind controlate 115 autovehicule, reținute 2 permise de conducere și retras un certificat de înmatriculare.

Totodată, au fost constatate 2 infracțiuni contra siguranței pe drumurile publice, fapte prevăzute de art.336 din Codul Penal.

 

Sâmbătă, 24 octombrie a.c., polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Tulnici au constatat faptul că, în comuna Bârsești, în aval de podul peste râul Putna, o societate comercială ar fi desfășurat ilegal activități de extragere a agregatelor minerale din albia râului.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul sâvârșirii unor infracțiuni prevăzute de Legea 85/2003 (Legea Minelor) respectiv  de Legea 107/1996 (Legea apelor).

 

 

 

 

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.