Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, urma să facă o vizită în Focșani, astăzi, însă aceasta a fost anulată în ultima clipă. Programul ministrului s-a decalat, astfel că a ajuns cu elicopterul în spațiul aerian de deasupra Focșaniului după lăsarea întunericului și nu a mai putut ateriza, continuându-și drumul către Bacău.
Dacă Focșaniul ar fi avut aeroport sau heliport, așa cum a promis (și nu s-a ținut de cuvânt) fostul președinte al CJ Vrancea, Marian Oprișan, avioanele și elicopterele militare, sanitare, comerciale etc. ar fi putut ateriza în reședința de județ și pe timp de noapte, nu doar pe timp de zi.
Evenimentul de astăzi, când ministrul Sănătății nu a mai putut ateriza la Focșani, scoate, din nou, în evidență, acest mare minus al Vrancei, care se traduce prin probleme majore pe care le-ar avea medicii și pacienții în cazul unor urgențe medicale. Un ministru poate veni în Vrancea și cu alte ocazii, însă ce ne facem cu situațiile medicale complexe? Un elicopter medical nu va putea ateriza pe timp de noapte pentru a prelua pacienți aflați în stare gravă și asta ar putea echivala cu pierderi de vieți omenești.
De aceea este nevoie de investiții majore în Vrancea, lucru pe care noua conducerea a Consiliului Județean, prin vocea președintelui Cătălin Dumitru Toma (foto dreapta), l-a menționat în campania electorală, în contextul în care și ministrul Lucrărilor Publice, Ion Ștefan, a făcut referire la numeroase investiții în ceea ce privește județul Vrancea.
FOTO: Ministrul Tătaru, la o vizită anterioară în Vrancea: