Doi tineri reclamă că au fost agresați de polițiști, încătușați, puși în genunchi și forțați să semneze procesele verbale!

Doi tineri din Focșani susțin că pe 3 septembrie, la ora 1 noaptea, au fost încătușați, agresați și amendați pe nedrept de polițiști, după ce oamenii legii nu au reușit să identifice (prindă) un alt tânăr dintr-un grup mai mare, care le-ar fi adresat cuvinte jignitoare. Pentru că făceau parte, însă, din același grup și nu au fugit văzând că polițiștii vin spre ei, tinerii susțin că ar fi fost acuzați pe nedrept de tulburarea liniștii și a ordinii publice.

Erau mai mulți tineri în Piața Gării, iar la trecerea unui echipaj de poliție un tânăr ar fi adresat cuvinte nepotrivite. Cel cel care a vorbit urât a fugit când a văzut că oamenii legii se apropie, lucru făcut și de alți tineri. Doi dintre cei din grup au spus că nu are sens să fugă pentru că ei nu au făcut nimic. Din păcate, au fost încătușați pe nedrept, jigniți, puși în genunchi, agresați fizic și duși la Poliția municipiului Focșani. Li s-au luat și telefoanele mobile, ceea ce nu este legal. Au fost ținuți încătușați de la 1 noaptea până la 3.30 dimineața. Tinerii au zis că au fost amenințați să semneze procesul verbal, deși n-au vrut. Astăzi, a venit de la București un avocat care-l reprezintă pe unul din cei doi tineri pentru a contesta în instanță procesul verbal întocmit prin care a fost amendat clientul său. Nu este normal și legal ceea ce s-a întâmplat”, ne-a declarat o cunoștință a tinerilor.

Vom reveni cu detalii după ce vom primi și versiunea IPJ Vrancea.

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.