Avocatul Adrian Toni Neacșu susține că reținerea administrativ-medicală de 48 de ore este ”vădit neconstituțională”

Fostul președinte al Tribunalului Vrancea, avocatul Adrian Neacșu, susține că ”prevederea referitoare la reținerea administrativ-medicală de 48 de ore prevăzută în art. 8 alin. 3 din Legea nr. 136/2020 este vădit neconstituțională”.

”Reamintesc că este vorba despre izolarea obligatorie (internarea) a simptomaticilor și asimptomaticilor în spital pe timp de 48 ore, până la realizarea testului Covid și a examinărilor clinice, paraclinice și a evaluărilor biologice. Chiar dacă decizia de izolare obligatorie în spital pentru 48 de ore este contestată în justiție, legea interzice persoanei să iasă din spital fără acordul medicului sau a DSP, fiind astfel în mod concret lipsită de libertate de mișcare, deci reținută.

Ei bine, Curtea Constituțională a tranșat deja în jurisprudența ei această problemă. Încă prin Decizia nr. nr.132 din 18 aprilie 2002 a stabilit următoarele

1. Art 23 din Constituţie (libertatea individuală) se referă și la orice o altă măsură de reţinere cu caracter administrativ nu numai la reținerea în procesul penal.

2. Orice restrângere a exerciţiului libertăţii individuale constituie o reținere în sensul art. 23 din Constituție.

3. Orice formă de reținere, inclusiv cu caracter administrativ, nu poate dura decât maxim 24 de ore. (art 23 alin 3: „Reţinerea nu poate depăşi 24 de ore”)

De altfel, privarea de libertate este clar definită în art. 4 alin. 2 din Protocolul la Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante (OPCAT), ratificat de România prin Legea nr. 109/2009, care stabilește că privarea de liberate este „orice formă de detenţie sau închisoare ori plasarea unei persoane într-un loc public sau privat de reţinere PE CARE NU ÎL POATE PĂRĂSI DUPĂ VOIA SA, prin ORDINUL ORICĂREI AUTORITĂȚI judiciare, ADMINISTRATIVE sau de altă natură„.

Astfel fiind, în România nici o persoană nu poate fi reținută într-un spațiu (fie el spital) împotriva voinței sale mai mult de 24 de ore prin dispoziția unor autorități administrative (nejudiciare), cum sunt DSP-ul sau medicii.

Pur și simplu nu înțeleg cum Comisia juridică a Senatului, în care majoritatea sunt avocați sau juriști, nu a observat un lucru atât de evident. Despre cum poate fi atacată această prevedere neconstituțională în viitoarele procese care privesc aplicarea concretă a legii carantinării față de asimptomatici sau simptomatici voi vorbi în înregistrarea pe care o voi pregăti astăzi”, a precizat avocatul Neacșu pe contul său de FB.

Un alt avocat, Gheorghe Piperea, susține că legea adoptată de Guvern nu este încă aplicabilă. ”Cel putin masurile luate pana acum de guvernul pandemic si de “comandantul actiunii”, exemplificate mai sus, nu au nicio baza legala, intrucat legea are nevoie de niste hotariri de guvern si de niste regulamente de ordine interioara a instantelor judecatoresti, pentru a fi functionala. Astfel, asa cum rezulta din art. 8 (2) din Legea nr.136/2020, “lista bolilor infectocontagioase pentru care se instituie izolarea persoanelor la domiciliul acestora, la locația declarată de acestea sau, după caz, în unități sanitare sau în locații alternative atașate acestora, precum și lista unităților sanitare de bază în care se tratează persoanele bolnave se stabilesc prin hotărâre a Guvernului”.

Aceasta hotarire de guvern, fara de care nu se poate lua nicio decizie de izolare a “persoanelor suspecte” nu există!  Conform art. 4 teza a II-a : “Măsurile și grupurile populaționale se stabilesc de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență, în baza propunerii Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României”; de vreme ce nu exista lista acestor boli, nu se pot lua niciun fel de masuri contra “grupurilor populationale”; – art. 7 (3) : “măsura [izolarii] prevăzută la alin. (1) și (2) se instituie pe durata perioadei de incubație specifice bolii infectocontagioase suspicionate.

Măsura încetează la expirarea termenului specific perioadei de incubație sau anterior, ca urmare a confirmării persoanei ca purtătoare a agentului înalt patogen, cu sau fără semne și simptome sugestive specifice definiției de caz”; daca nu exista lista cu aceste boli infectocontagioase, nu se poate sti perioada de incubatie a “agentilor inalt patogeni” si, deci, masura izolarii, care este o masura de limitare a libertatii, nu se poate lua pe termen indefinit, că e neconstituțional”, a precizat Piperea, adăugând că ”această lege lasă fără obiect nenumăratele HG-uri referitoare la starea de alertă”. (M. P.)

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.