O companie farmaceutică din România a vrut să doneze un aparat de recoltare a plasmei Spitalului Județean din Suceava și pentru că spitalul din nordul țării a decis să nu îl folosească s-a ajuns la redirecționarea aparatului către Centrul de Transfuzii Sanguine din Focșani. Directorul companiei donatoare, pe numele său, Florin Hozoc, are origini vrâncene și a precizat că a avut discuții cu chirurgul Cristi Onia în privința aparatului.
Ce face Mîndrilă, managerul suspendat al Spitalului Județean în acest timp? Îi aduce osanale lui Oprișan: ”Prin sprijinul și mijlocirea președintelui Consiliului Județean, domnul Marian Oprișan, a venit azi un aparat de recoltare plasmă și la noi în Focșani”.
Concluziile le trageți singuri!