Secretarul de stat în cadrul Departamentului Românilor de Pretutindeni, Ovidiu Burdușa, alături de fratele său, Ciprian Burdușa, au făcut o donație Spitalului Orășenesc din Panciu, pentru susținerea luptei împotriva COVID-19. Ovidiu și Ciprian Burdușa au donat 50 de combinezoane, 200 de măști chirurgicale, 500 de perechi de mănuși examinare, 200 de halate pentru vizitatori, 25 de viziere, 2.000 de perechi de botoșei și 500 de bonete.
„Personalul medical este în prima linie a luptei împotriva noului coronavirus. Sunt oameni care sacrifică totul pentru a-i ajuta pe cei aflați în suferință, chiar cu riscul de a se îmbolnăvi, la rândul lor. Medicii, asistentele, infirmierele merită tot respectul dar au nevoie și de ajutorul nostru. Speram că acest mic gest al familiei mele sa fie urmat și de alte alte persoane care au rădăcinile la Panciu, orasul nostru drag”, a precizat Ovidiu Burdușa. (Maria SAVA)