Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părintelui nostru Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, doamnele din Asociația Femeilor Ortodoxe au trimis prinoase și sute de candele pentru a fi aprinse la mormintele din cimitirele orașului.
Bucuria doamnelor de a putea face aceasta a fost cu atât mai mare cu cât, anul acesta, din motive ce depășesc voința noastră, nu am putut fi prezente fizic lângă mormintele celor pe care îi purtăm în suflete.
Prinoasele le-am trimis spre a fi dăruite, din toată inima noastră, pentru odihna sufletelor celor adormiți.
Mulțumim mult părintelui Dan Lucrețiu Pătrășcanu (foto), care a cădit un cimitir întreg în lung și în lat, după măsura dorului nostru care nu puteam fi prezente. Mulțumim și părintelui Ciubotaru de la Cimitirul Nordic, precum și tuturor părinților care au primit cu dragoste – stare rară vremurile acestea – gândul nostru.
Nu ne uităm înaintașii, unii dintre ei adevărate modele, pentru că noi creștinii, crezând în Înviere, știm că sufletele noastre sunt nemuritoare în mila lui Dumnezeu și pentru pomenirea celor ce încă suntem în trup.
Preluare de pe contul de FB al AFO – ABV