În contextul răspândirii la nivel național a infecției cu virusul “CORONAVIRUS SARS-CoV-2” și având în vedere dispoziția privind efectuarea de verificări în teren la adresele persoanelor aflate în evidență ca fiind izolate la domiciliu, în data de 19 martie a.c., polițiștii vrânceni au verificat 721 de persoane aflate în autoizolare pe raza județului.
126 de persoane au fost identificate de polițiști la locul de izolare, în plus față de cele izolate, ulterior fiind înaintate informări la Direcția de Sănătate Publică Vrancea. În cadrul acestei acțiuni au fost depistate 9 persoane care au încălcat condițiile de izolare, fiind aplicate în aceste sens un număr de 9 sancțiuni contravenționale, în valoare de 13800 lei.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea acționează în sistem integrat, alături de celelalte structuri din dispozitivul de ordine și siguranță publică și sunt prezenți în teren pentru prevenirea și combaterea criminalității. Reamintim tuturor cetățenilor ca nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și foarte important, necunoașterea legii nu poată fi invocată ca scuză. Tocmai de aceea, recomandam tuturor sa se informeze din surse oficiale!