Primarul orașului Panciu, Iulian Nica (PSD), a fost reținut pentru 24 de ore după ce fusese audiat mai multe ore la Poliția din localitate, într-un dosar deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu. Se cercetează aspecte ce țin de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu, delapidare, fals intelectual și instigare la delapidare. O angajată de la DUSPI SERV, societate subordonată Primăriei Panciu, a făcut o sesizare de la care s-a format dosarul penal în cauză. Procurorii din Panciu au efectuat o percheziție la domiciliul lui Iulian Nica, după ce au făcut o percheziție și la Primăria Panciu, zilele trecute. Mâine, se va propune arestarea preventivă a primarului Nica pentru 29 de zile. (T. P.)
FOTO: Primăria Panciu