Asociația culturală „HEART-CORE” organizează, în parteneriat cu 18 instituții de învățământ și cultură din București și din țară proiectul ce poartă numele TOŢI PENTRU ROMÂNIA conceput pentru a marca importanța diversitatății resurselor tradiționale ca element fundamental și definitoriu al culturii românești. În acest scop, evenimentele incluse în proiect vor cuprinde lucrări muzicale, literare sau coregrafice aparținând unor creatori români ori asimilați culturii române, dar având origini etnice sau naționale cât mai diverse. Ca simbol al acestei unități în diversitate, spectacolele, susținute în mare parte de elevi ai instituțiilor de învățământ participante în proiect, vor avea loc sub aceeași titulatură, la Brăila, Focșani, Galați, Giurgiu și Zalău.
Aşadar, Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” vă invită în data de 15 ianuarie 2020, ora 18:00, la un moment special dedicat Zilei Culturii Naţionale şi se numeşte ”170 de ani de Eminescu”, un spectacol evocator de muzică şi poezie susţinut de artişti locali.