Veste antiglonț pentru cei care apără ”aurul verde”, propunerea senatorului Cătălin Toma, după drama pădurarului Liviu Pop, ucis în Maramureș

Senatorul liberal Cătălin Toma propune ca pădurarii să fie dotați cu veste de protecție împotriva armelor de foc și a armelor albe. Președintele PNL Vrancea susține că ideea i-a venit după drama din Maramureș, de luna trecută, când pădurarul Liviu Pop a fost omorât de cei pe care i-a prins furând lemne din pădure.

M-am adresat fostului ministru al Apelor și Pădurilor pentru a obține detalii despre dotările pe care le au pădurarii în timpul serviciului de patrulare. M-a interesat și cum vede ministerul varianta ca pădurarii să poarte veste de protecție împotriva armelor de foc în timpul serviciului. Secretarul general al ministerului mi-a răspuns că ”vestele antiglonț nu se justifică din motive obiective, economice și de oportunitate”. Un răspuns șocant, aș zice!

Eu consider că pădurarii trebuie protejați inclusiv prin purtarea de veste de protecție împotriva armelor de foc și armelor albe, pentru că a apăra viața unui om trebuie să fie o prioritate, indiferent de domeniul în care activează (Poliție, Jandarmerie, personal silvic etc.). O vestă protejează împotriva atacurilor prin surprindere și dă șansa pădurarilor să se apere. Închei prin a spune că șase pădurari au fost uciși în România în ultimii doi ani în timp ce apărau ”aurul verde” al țării. Protejarea vieții lor va duce și la protejarea mai eficientă a pădurilor”, a precizat sneatorul Toma pe pagina sa de Facebook. (Teodor P.)

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.