Lista completă de revendicări ale personalului din învățământ. Fără o educație de calitate, nu vom mai avea în țară profesioniști în niciun domeniu!

SCRISOARE DESCHISĂ DIN PARTEA PERSONALULUI DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

Stimate doamne și stimați domni,

Noi, cadrele didactice din România, vă transmitem această adresă cu profundă îngrijorare și cu speranța unui dialog real, onest și responsabil. Dorim să fie clar: NU mai acceptăm măsuri luate
împotriva noastră fără consultarea celor care muncesc zi de zi în fața elevilor. NU mai tolerăm batjocura, indiferența și disprețul manifestate față de profesia de dascăl. Suntem în pragul unei
rupturi ireversibile între sistemul de educație și decidenții politici, iar responsabilitatea v-o asumați prin inacțiune.

Acum, în contextul protestelor anunțate de sindicate și al invitației la dialog lansate de guvern, cerem ca vocea noastră – a celor care lucrăm efectiv în școli – să fie auzită și respectată.

Revendicările noastre sunt justificate, fundamentate și reflectă realitățile dure din educația românească și nu numai.

DE CE PROTESTĂM:

1. Salariile personalului din învățământul preuniversitar nu au fost majorate de un an de zile.

2. Sporurile și indemnizațiile au rămas calculate la salarii de bază de acum 7-9 ani.

3. Împotriva impunerii unui program de 8 ore fizic în școală, o măsură aberantă și inutilă.

4. Se anunță salarizarea diferențiată în educație, pe așa-zise criterii de „performanță”, fără nicio transparență sau fundament obiectiv.

5. Indemnizația de hrană și tichetele de vacanță vor dispărea dacă plafonul va scădea de la 8.000 la 6.000 lei net.

6. Se anunță creșteri de taxe, TVA și impozite, afectând salariații și firmele mici.

7. Se propune o taxă pe tranzacții bancare, o jefuire mascată a angajatului cinstit.

8. Salariile uriașe din companiile de stat rămân intacte.

9. Pensiile speciale continuă.

10. Justiția rămâne o castă intangibilă, iar averile sunt ascunse publicului.

11. Statul vinde pe tăcute ce a mai rămas din companiile de stat și dă pe nimic resursele României companiilor străine.

CE CEREM:

I. Revendicări urgente și ferme

1. DEMISIA D-LUI ministru Daniel David, pentru declarațiile și propunerile complet rupte de realitate, care atentează la echilibrul și stabilitatea învățământului.

2. SUVERANITATE ECONOMICĂ ȘI NAȚIONALĂ

● STOPAREA VÂNZĂRII RESURSELOR NATURALE CĂTRE COMPANII STRĂINE. Exploatarea trebuie să fie în interesul poporului român, prin companii naționale
transparente.

● INTERZICEREA PRIN LEGE A VÂNZĂRII COMPANIILOR DE STAT. Fără excepții. Niciun guvern nu are dreptul să vândă ce aparține cetățenilor.

● Impozitarea corectă a profiturilor ascunse scoase din țară de multinaționale.

● Constituirea unui Fond Național de Suveranitate pentru investiții publice strategice: educație, sănătate, infrastructură.

3. Stoparea ”pomenilor” către Ucraina și refugiații ucraineni, în contextul în care românii trebuie să constituie prioritatea națională absolută.

4. Limitarea pensiilor speciale și a salariilor excesive din companiile de stat, pentru echitate socială și responsabilitate bugetară.

5. Eliminarea finanțării partidelor politice din fonduri publice, în vederea utilizării responsabile a banului public.

6. Adoptarea unei legi a răspunderii care să asigure tragerea la răspundere a aleșilor, magistraților și înalților funcționari pentru deciziile și faptele lor.

7. TRANSPARENȚĂ ȘI CONTROL PUBLIC

● Reintroducerea publicării declarațiilor anuale de avere pentru toți cei cu funcție de conducere plătiți din bani publici și pentru familia acestora.

● Audit extern anual asupra tuturor cheltuielilor statului în toate instituțiile.

8. Respectarea angajamentelor de salarizare asumate în scris după greva generală din 2023.

9. Eliminarea plafonului de 8000 lei net privind acordarea tichetelor de hrană și vacanță.

10. Calcularea tuturor sporurilor și indemnizațiilor la salariile de bază aflate în plată, inclusiv sporul de doctorat și indemnizația de hrană – raportate la salariul minim brut în vigoare.

11. Renunțarea la salarizarea pe criterii de performanță neclare ce deschid larg ușa abuzurilor. Refuzăm arbitrarul, subiectivismul și dezbinarea corpului profesoral.

12. Respingerea programului obligatoriu de 8 ore fizic în școală și a măririi normei didactice.

13. Respingerea măririi impozitelor și contribuțiilor: CAS, CASS, TVA – care afectează direct veniturile reale.

14. Respingerea propunerii de taxare a tranzacțiilor bancare cu sume fixe (1 leu / 3 lei, măsură considerată abuzivă și nejustificată.

15. Respingerea eliminării examenului de titularizare – garant al profesionalismului în cariera didactică.

16. PROTECȚIA COPIILOR ÎN SISTEMUL DE EDUCAȚIE

● Interzicerea ideologiei de gen în învățământ și a oricărei forme de propagandă ideologică, în acord cu valorile societății românești.

● Educația trebuie să fie bazată pe știință, cultură și respectul pentru copil, nu pe experimente sociale sau agende ideologice străine de tradițiile și realitatea românească.

● Copiii au dreptul la o copilărie firească, protejată de confuzie, presiuni sau mesaje neadecvate vârstei lor.

● Solicităm o lege clară care să interzică orice formă de indoctrinare ideologică în școli, după modelul adoptat de SUA, Ungaria etc.

17. Transparență în finanțarea ONG-urilor (obligarea publicării pe site-ul propriu a listei complete cu persoanele fizice/juridice care le finanţează, data și suma finanţării.) și excluderea
acestora din procesele de elaborare a conținuturilor educaționale (planuri-cadru, programe școlare, conținuturi, manuale etc), cu excepția cultelor religioase.

18. Reglementări clare pentru protecția cadrelor didactice împotriva oricărei forme de agresiune – fizică sau verbală.

19. Renunțarea la evaluarea cadrelor didactice din 5 în 5 ani, o măsură birocratică inutilă, ce nu reflectă realitatea activității din clasă și creează presiuni nejustificate asupra personalului
didactic.

20. Interzicerea utilizării telefoanelor inteligente de către elevi până la vârsta de 18 ani, pentru a combate ”demența digitală”, lipsa de atenție și scăderea performanțelor școlare cauzate de
folosirea excesivă a tehnologiei în afara scopului educativ.

21. Reintegrarea elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES) în învățământul special, unde beneficiază de personal calificat și condiții adaptate nevoilor lor, în locul menținerii lor
artificial în învățământul de masă, unde nu pot primi sprijinul adecvat.

22. Eliminarea studierii istoriei evreilor, inclusiv ca materie opțională, având în vedere suprasaturarea programei școlare și lipsa unei nevoi obiective pentru această includere în trunchiul
curricular.

23. Desființarea programelor „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”, care consumă resurse, timp și energie fără a aduce un aport real procesului educațional și perturbă calendarul didactic normal.

24. Eliminarea contractului educațional, un document formalist, fără aplicabilitate reală, care nu produce efecte concrete în relația dintre școală, elev și familie.

25. Introducerea obligativității uniformei școlare în toate unitățile de învățământ preuniversitar din România, cu libertatea fiecărei școli de a-și stabili propriul model, în scopul promovării disciplinei, egalității și apartenenței la comunitatea școlară.

II. Alte revendicări financiare ale personalului didactic

● Alinierea salariilor cadrelor didactice din România la nivelul celor din Uniunea Europeană, în acord cu statutul profesiei și rolul esențial al educației în dezvoltarea societății.
● Respectarea promisiunii privind grila de salarizare, cu salariul de bază pentru debutanți cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, ca punct de plecare al carierei în
învățământ.
● Reintroducerea celui de-al 13-lea salariu, ca formă de recunoaștere a muncii depuse și de compensare a efortului constant al cadrelor didactice.
● Plata activităților desfășurate în afara programului școlar, inclusiv pentru:
● Supravegherea și evaluarea la olimpiadele școlare;
● Pregătirea suplimentară pentru examenele naționale;
● Activitățile extracurriculare și extrașcolare;
● Participarea la ședințele Consiliului de administrație a membrilor;
● Orice muncă efectuată în weekend sau în afara orelor de program.
● Școli specializate pentru elevii agresivi și acordarea unui spor de 40% pentru profesori, școli dotate cu echipaje permanente de jandarmi și terapeuți comportamentali.
● Acordarea sporului de ecran pentru cadrele didactice care desfășoară activitate prelungită la calculator (planificări, evaluări, platforme educaționale etc.).
● Acordarea de sporuri pentru condiții speciale de predare, inclusiv:
● Clasele/grupele cu peste 50% elevi din medii defavorizate;
● Grupele combinate din învățământul preșcolar (spor de simultan);
● Clasele unde numărul de elevi/preșcolari depășește limitele legale – în aceste cazuri să existe plată suplimentară proporțională.
● Plata navetei la valoarea cheltuielilor reale, decontată de la bugetul de stat.
● Decontarea tuturor materialelor didactice achiziționate de profesori și folosite în activitatea didactică, în contextul digitalizării, reformei curriculare și a cerințelor din ce în ce mai
diversificate.
● Acordarea gradației de merit pe baza unui concurs național transparent, care să evalueze performanța reală, nu dosare birocratice.
● Recompensarea vechimii în învățământ prin introducerea unor noi trepte de vechime în învățământ după ultima treaptă de 25 de ani vechime cum a fost înainte;
● Alinierea salariilor din preuniversitar cu cele din învățământul universitar, reflectând nivelul de responsabilitate și complexitatea muncii la toate nivelurile.
● Sporuri suplimentare pentru condiții speciale, inclusiv:
● Pentru profesorii care lucrează cu elevi de etnie rromă;
● Pentru expunerea permanentă la viruși și bacterii, în contextul lucrului direct cu copii bolnavi sau purtători.
● Plata fidelității în sistemul de învățământ, ca măsură de loializare și stabilitate profesională.
● Finanțarea formării continue (perfecționarea profesională) din fondurile școlii sau de la bugetul statului, nu din buzunarul cadrelor didactice.
● Plata echitabilă a practicii pedagogice, nu sume simbolice, ci remunerații care reflectă munca depusă și responsabilitatea asumată.

III. Drepturi profesionale și condițiile de muncă ale cadrelor didactice

● Recunoașterea ca titulari ai sistemului de învățământ a cadrelor didactice aflate în prezent în situația de “titulari cu viabilitatea postului”. Aceste cadre didactice trebuie să
beneficieze de aceleași drepturi și stabilitate profesională, în acord cu pregătirea și contribuția lor în sistem.

● Respectarea prevederilor legale privind reducerea normei didactice cu 2 ore pentru cadrele didactice cu peste 15 ani vechime, fără diminuarea salariului.

● Extinderea reducerii programului cu 2 ore și pentru profesorii din învățământul preșcolar și primar care au peste 25 de ani vechime, în condiții de echitate cu ceilalți colegi din
învățământul gimnazial și liceal.

● Eliminarea obligației cadrelor didactice de a efectua serviciul pe școală. Paza și supravegherea incintei trebuie asigurate de firme specializate, prin contracte încheiate de unitățile
de învățământ.
● Utilizarea unică și națională a notei obținute la concursul de titularizare, cu valabilitate în orice județ al țării, fără obligativitatea completării de dosare suplimentare. De
asemenea, să se realizeze o singură inspecție la clasă recunoscută la nivel național, valabilă pe termen lung.

● Păstrarea și recunoașterea creditelor profesionale obținute pe parcursul carierei didactice, fără obligativitatea reluării de la zero la fiecare 5 ani. Eforturile de perfecționare trebuie
respectate și valorificate constant.

● Normarea unui post de consilier școlar exclusiv într-o singură unitate de învățământ, pentru asigurarea calității și eficienței intervențiilor psihopedagogice și de sprijin pentru elevi și
profesori.

● Acordarea gratuității pentru analizele medicale uzuale anuale, ca măsură de prevenție și sprijin pentru sănătatea cadrelor didactice.

● Interzicerea filmării cadrelor didactice în sălile de curs fără acordul expres al acestora. Protecția dreptului la imagine și la un mediu de lucru lipsit de presiune trebuie să fie garantată.

IV. Alte revendicări

1. Finanțare și prioritizare națională

● Acordarea a 6% din PIB pentru Educație.

● Finanțarea per capita să fie păstrată doar parțial. Costurile reale ale unei ore de curs nu depind de numărul de elevi. De ex. încălzirea unei săli de clasă etc.

2. Curriculum și structură școlară

● Păstrarea în trunchiul comun a disciplinelor Istoria românilor și Geografia României.
● Păstrarea în trunchiul comun a 2 ore de studiu pentru limba 2, la toate specializările filierei teoretice, așa cum a fost întotdeauna, inclusiv în comunism, când nu exista liberă circulație. O
limbă străină nu se poate învăța într-o singură oră pe săptămână.
● Revenirea la structura semestrială a anului școlar și reintroducerea tezelor.
● Stabilirea unor date fixe pentru începerea și încheierea anului școlar: 15 septembrie – 15 iunie.
● Reintroducerea disciplinei „Educație antreprenorială” la clasa a X-a în noile planuri-cadru.
● Păstrarea numărului actual de ore la Limba și literatura română, Geografie în liceu (inclusiv la Real și Tehnologic).
● Reintroducerea în planul cadru a 2 ore de Educaţie fizică în trunchiul comun pentru toate clasele din învăţământul liceal.
● Clasa pregătitoare să revină la grădiniță.
● Manuale pentru învățământul tehnic și profesional, elaborate de minister sau asigurate de stat.

3. Evaluări și examene

● Eliminarea Evaluărilor Naționale EN II, EN IV, EN VI.
● O singură simulare a examenelor naționale la nivel național, fără testări lunare.
● Creșterea notei minime la 8 pentru obținerea unui contract pe perioadă nedeterminată.
● Renunțarea la cele 90 de credite/5 ani de la definitivat ca obligație de menținere a calificării.
● Eliminarea inspecției la clasă pentru titularizare în cazul candidaților cu peste 10 ani vechime și rezultate confirmate.
● Eliminarea inspecțiilor curente la Gradul I – să rămână doar lucrarea scrisă și inspecția specială.
● Renunțarea la inspecțiile de complezență sau abuzive efectuate de inspectorat.
● Eliminarea inspecției pentru pretransferuri – sursă frecventă de abuz și favoruri.
● Renunțarea la criteriile pentru pretransfer consimțit între școli pentru cadrele titulare — sunt portițe abuzive pentru transferul preferențial al „piloșilor”.

4. Depolitizare și transparență

● Depolitizarea sistemului de învățământ la toate nivelurile administrative.
● Excluderea criteriului “domiciliu local” la egalitate de punctaj în mobilitate.
● Consultarea cadrelor didactice din școli pentru orice reformă curriculară sau structurală. Exclus “experți” care nu au mai văzut catedra de ani buni sau deloc.
● Transparență și echitate în titularizare, eliminarea portițelor pentru „pile”.

5. Comisii, sarcini și debirocratizare

● Debirocratizarea învățământului, cu eliminarea fișelor, rapoartelor și hârtiilor inutile.
● Reducerea drastică a comisiilor din școli, grădinițe și creșe.
● Renunțarea la comisia LAPTE – CORN și la alte comisii administrative fără rol pedagogic.
● Eliminarea responsabilităților de tip secretariat din sarcinile cadrelor didactice.
● O singură activitate de cerc pedagogic/an, nu două.
● Activitățile cu preșcolarii în cadrul cercurilor pedagogice să fie înlocuite cu mese rotunde și schimburi de experiență reale.
● Zi metodică oficială pentru metodiști implicați în inspecții în afara normei didactice.

6. Personal și resurse școlare

● Asigurarea de pedagogi/instructori de educație pentru supravegherea elevilor în pauze și sprijinirea activităților la clasă.
● Asistent social în fiecare școală, conform legislației în vigoare.
● Psiholog zilnic prezent în unitățile de învățământ.
● Cabinet medical și/sau psihologic permanent în fiecare școală.
● Cursuri de perfecționare CCD realizate de profesioniști, nu formatori de conjunctură.
● Limitarea numărului de elevi/clasă la maximum 20 în ciclul primar, cu sancționarea școlilor care depășesc acest plafon.
● Limitarea efectivelor la maximum 20 de elevi/clasă și în gimnaziu, pentru a crește calitatea actului educațional și pentru siguranța elevilor și cadrelor didactice.

7. Învățământ preșcolar și antepreșcolar

● Revenirea creșelor în subordinea primăriilor, nu a Ministerului Educației.
● Dotarea grădinițelor cu jucării, materiale didactice adecvate elaborate de Ministerul educației și aer condiționat, mai ales pe timpul verii.
● Manuale pentru clasa pregătitoare asigurate direct de Minister.
● Clase de învățământ special formate în timpul anului, dacă se depășește numărul legal de elevi (max. 6 cu deficiențe grave / 10 cu deficiențe ușoare).
8. Siguranță și climat școlar
● Colaborarea cu firme de securitate pentru paza școlilor, nu atribuirea serviciului pe
școală profesorilor.
● Interzicerea predării de către ”specialiști” necalificați sau fără statut de cadru didactic.
● Interzicerea organizării de examene, simulări, testări sau alte evenimente care perturbă
programul școlar obișnuit.
● Participarea la activități extrașcolare (sărbători, curățenie etc.) să fie voluntară sau
plătită.
9. Drepturi și etică profesională
● Eliminarea cursurilor cu credite cu „valabilitate limitată” – formarea profesională
trebuie să conteze pe termen lung.
● Mentorat riguros pentru persoanele care acced în sistemul educațional din alte
domenii, pentru a se evita migrarea doar din interes financiar.
V. Personal auxiliar
● Alinierea salariilor personalului didactic auxiliar la nivelul de salarizare al cadrelor
didactice, în funcție de studii, responsabilități și implicare în activitatea educațională.
● Acordarea sporurilor de stres, fidelitate, ecran și pentru zone izolate și personalului
didactic auxiliar, în mod similar cu personalul didactic de predare.
● Acordarea sporului pentru activitatea cu calculatorul (spor de ecran) pentru personalul
didactic auxiliar care lucrează în condiții intense de utilizare digitală, în special în bibliotecile
școlare informatizate.
● Plata sporului de toxicitate, pentru bibliotecarii școlari care efectuează împrumuturi la
domiciliu, având contact permanent cu fonduri vechi de carte.
● Actualizarea criteriilor de normare a posturilor de personal didactic auxiliar, în
concordanță cu realitățile actuale din unitățile școlare (număr de elevi, volum de muncă,
digitalizare etc.).
● Acordarea unui spor personalului didactic auxiliar care este implicat în derularea
proiectelor cu finanțare europeană.
● Acordarea unui spor pentru achiziții publice personalului didactic auxiliar care
gestionează aceste activități în cadrul unităților școlare, în lipsa unui compartiment specializat.
● Acordarea sporului de conducere pentru administratorii de patrimoniu, care
coordonează activitatea a 8–10 angajați, având responsabilități echivalente unei funcții de
conducere.
VI. Personal nedidactic
● Deblocarea posturilor vacante pentru personalul nedidactic, astfel încât unitățile de
învățământ să poată funcționa eficient și în condiții de siguranță.
● Organizarea de concursuri corecte și transparente pentru ocuparea tuturor posturilor
nedidactice.
● Restituirea celor 25% din salariu tăiați de guvernul Boc în 2010, sumă care nu a fost
niciodată recuperată de personalul nedidactic.
● Acordarea primei de merit, așa cum se obişnuia anterior, în semn de recunoaștere a
implicării și loialității în activitatea școlară.
● Actualizarea criteriilor de normare pentru posturile nedidactice, în raport cu volumul de
muncă real și complexitatea atribuțiilor.
● Trecerea personalului nedidactic în categoria personalului auxiliar, pentru a beneficia
de condiții de muncă și salarizare similare cu ceilalți angajați implicați direct în funcționarea
școlilor.
● Acordarea sporurilor pentru condiții vătămătoare și pentru zone izolate, în
conformitate cu legislația aplicabilă și condițiile concrete de muncă.
● Decontarea navetei pentru personalul nedidactic care nu locuiește în localitatea unde își
desfășoară activitatea.
VII. Pensionari
● Introducerea posibilității de pensionare anticipată, la cerere, fără penalizare, pentru
personalul din învățământ care a contribuit minim 25/35 de ani, indiferent de vârstă, având în
vedere uzura psihică și emoțională acumulată în această profesie.
● Acordarea pensiei de serviciu, nu doar pentru cei cu peste 25-30 de ani vechime, ci și
pentru cadrele didactice sau auxiliare cu 10-15 ani vechime în învățământ și minimum 20-25
ani de muncă totală, așa cum beneficiază și alte categorii socio-profesionale.
● Acordarea de salarii compensatorii la pensionare, ca formă de recunoaștere a unei
cariere dedicate sistemului educațional, în linie cu prevederile existente în alte domenii
bugetare (apărare, ordine publică, magistratură etc.).
VIII. Funcții de conducere
● Stoparea abuzurilor prin mesaje trimise de către directori sau părinți în timpul liber
și în weekend, prin reglementări clare care să protejeze viața personală a cadrelor didactice.
● Eliminarea numirilor politice din funcțiile de director, director adjunct, inspector etc.
● Directorii unităților de învățământ trebuie să fie desemnați exclusiv prin concurs
național, organizat transparent, riguros și echitabil. Nu se mai acceptă numiri politice,
arbitrare, improvizate sau temporare, decât în situații de forță majoră, și doar până la
organizarea concursului, într-un termen clar stabilit.
● Interzicerea ocupării funcției de director de către cadre didactice care nu sunt titulare în unitatea respectivă sau care nu au o vechime de minimum 5 ani în școală.
● Limitarea la două mandate consecutive pentru orice funcție de conducere.
● Organizarea de concursuri reale și corecte pentru toate posturile de conducere (inclusiv inspectorate), eliminând influențele și favoritismele.
● Directorii să fie obligați să respecte cadrul legal privind munca pe grupe, în special la clasele cu predare intensivă sau bilingvă.
● Publicarea transparentă a posturilor și normelor vacante sau rezervate, cu sancționarea școlilor care omit sau falsifică aceste informații.
● Se cere interzicerea ocupării funcțiilor de conducere de către persoane cu comportament abuziv sau instabil emoțional, solicitând evaluări psihologice reale sau preluarea conducerii de către persoane cu pregătire managerială verificată (ex. doctori în științe economice/educaționale etc).

IX. Revendicări în privința elevilor/părinților:

● Asigurarea mesei calde pentru toți elevii din țară, pentru un acces egal la alimentație sănătoasă în timpul programului școlar.
● Alocarea fondurilor suficiente pentru premierea elevilor performanți, încurajând excelența și implicarea în activitățile școlare.
● Exmatricularea elevilor cu probleme grave de comportament, violență fizică sau verbală în școli, împreună cu sancționarea părinților acestora prin amenzi.
● Stabilirea unor sancțiuni clare pentru elevii care perturbă desfășurarea orelor, precum avertisment, amendă sau suspendare temporară.
● Aplicarea sancțiunilor contravenționale părinților care, prin comportamente iresponsabile, cauzează absențe repetate ale copiilor la școală.
● Declararea unui elev repetent încă din clasa I, și nu amânarea acestui proces până în clasa a II-a, pentru a preveni acumularea lacunelor.
● Impunerea de amenzi sau muncă în folosul comunității părinților ai căror copii nu frecventează cursurile necesare finalizării învățământului obligatoriu.

X. Revendicări privind bursele:

● Eliminarea burselor în învățământul privat, deoarece nu este corect ca statul să susțină afacerile private ale anumitor persoane influente.
● Menținerea bursei școlare în forma actuală, fără eliminări sau reduceri, pentru a sprijini continuu elevii.
● Reducerea finanțării pentru elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) în cazurile în care solicitările sunt nejustificate. Este obligatorie efectuarea unor verificări riguroase și temeinice
pentru acordarea acestor certificate.

Toate aceste revendicări sunt posibile nu prin noi tăieri, nu prin supraimpozitarea cetățenilor, nu prin taxe inventate, nu prin muncă mai multă pe aceiași bani, ci prin stoparea vânzării
companiilor românești, exploatarea resurselor naturale ale țării de către poporul nostru nu să fie date pe nimic străinilor și o regândire națională a priorităților bugetare. Educația nu este un
cost, ci cea mai profitabilă investiție a unui stat sănătos.

Noi, cadrele didactice, ne exprimăm solidaritatea și ne alăturăm oricărei forme de protest organizat în mod legal, până când cererile noastre vor fi ascultate și respectate.
România nu este proprietatea unei clici politice!

România aparține celor care muncesc, educă, tratează, produc, și construiesc aici.
AȘA NU SE MAI POATE!

Cu respect, dar cu fermitate,
Semnat – Cadrele didactice de predare și auxiliare și personalul nedidactic din România

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.