Sondajele care au dat fiori sistemului. Georgescu scotea peste 50 % din voturi, încă din primul tur. Georgescu va pierde și la CCR și nu va fi lăsat să candideze.

Biroul Electoral Central a publicat decizia privind respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, susținând că acesta a încălcat obligația de a respecta democrația, care se bazează pe alegeri libere și corecte. Practic, hoțul strigă hoții. Sistemul securisto-mafiot prin unelte precum CCR, BEC și unii lideri politici corupți a încălcat democrația și nu acceptă organizarea de alegeri libere.

Este clar că CG va pierde și la CCR pentru că CCR nu poate infirma acum ceea ce BEC a spus aseară… că s-a raportat la decizia CCR când a dat decizia. Că tot așteaptă românii să intervină Trump & America… acest lucru nu se va întâmpla. Americanii nu vor interveni așa cum n-au intervenit nici în anii 50 – 60 când „haiducii” români care-i hăituiau pe comuniști și se ascundeau prin păduri au fost abandonați de americani, lumea fiind deja împărțită în sfere de influență.

Acum, Trump este interesat doar de partea financiară, pentru că vrea să pună SUA din nou pe primul loc la nivel mondial, acolo unde se află China. Iar America nu va interveni în România ci se va folosi de încălcarea democrației de aici pentru a acuza Europa că nu respectă valorile americane.

Urmează, probabil, ca Georgescu să-l nominalizeze pe George Simion drept candidat suveranist pe care să-l voteze românii, termenul limită pentru depunerea candidaturii acestuia fiind sâmbătă, 15 martie.

Sondajele din ultimele săptămâni îl dădeau pe CG pe primul loc cu o medie de 42 % din voturi.Cum acestea erau realizate, cele mai multe, de „casele” sistemului, este clar că CG avea mai mult în sondaje.

Cum arată sondajul făcut de Ediție de Vrancea în ultimele aproape 20 de ore, în condițiile în care ziarul nostru are o acoperire foarte mare, a avut 150.000 de vizitatori unici pe site în luna februarie și acoperă electorat din toate zonele politice:

1. Călin Georgescu 58 %

2. Nicușor Dan 20 %

3. Crin Antonescu 13 %

4. Victor Ponta 4 %

5. Alt candidat 3 %

6. Elena Lasconi 1 %

7. Diana Șoșoacă 1 %

 

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.