Candidatul coaliției PSD – PNL – UDMR și-a depus astăzi candidatura la alegerile prezidențiale, înregistrându-și dosarul la Biroul Electoral Central (BEC), după ce Nicușor Dan și Călin Georgescu au făcut acest lucru vineri, 7 martie.
Declarații Crin Antonescu:
Am depus candidatura pentru Președinția României. Îi mulțumesc întâi de toate lui Dumnezeu, pentru că m-a ajutat să fiu aici și pentru că mă va ajuta în această încercare. Îi mulțumesc soției mele, Adina Vălean, care a servit și servește România cu cinste, cu dedicație și cu pricepere în Parlamentul European, în Comisia Europeană.
Le mulțumesc tuturor colegilor care sunt azi alături de mine, lideri ai partidelor pe care românii i-au învestit cu votul lor să facă o majoritate parlamentară și Guvernul României de azi. Sunt alături de mine oameni de a căror prezență sunt onorat, edili străluciți, oameni care au încrederea comunității lor, oameni care au făcut ca Oradea, Cluj, Craiova, Buzău, Târgoviște, Sectorul 4, Sectorul 6 să fie locuri civilizate, să fie locuri europene, să fie locuri în care acești ani au adus satisfacții celor care au muncit pentru cetățeni și comunității în sine
Le mulțumesc tuturor celor din societatea civilă care sunt azi alături de mine. Prezența lor mă onorează. Le mulțumesc celor peste 1.700.000 de oameni care au semnat pentru candidatura mea.
Știți că această candidatură nu i-a bucurat pe toți, știți că au existat până în ultima clipă eforturile multora pentru ca ea să fie împiedicată. Cu toți acești oameni alături am mers înainte.
Nu mă clatin, nu mă întorc, nu mă dau la o parte. Mergem împreună cu toții în aceste alegeri pentru ca România să meargă înainte.
Compatrioți, vă cer puterea care stă în încrederea voastră pentru a schimba România, pentru a apăra România, pentru a întări România.
Vom face împreună o ţară mai puternică, un stat mai sănătos, vom face împreună o naţiune bine condusă şi respectată.
Nu vreau să fiu preşedintele celor puţini, al celor mulţi, vreau să fiu preşedintele fiecărui român, vreau să fiu preşedintele tuturor. Împreună vom avea grijă ca cei puternici să poată lucra pentru această ţară şi cei slabi să fie ajutaţi.
Astăzi, România este din nou la răscruce și stă în puterea noastră să ne adunăm energiile bune, să apărăm ceea ce această națiune a făcut în 30 de ani și, depunându-mi candidatura și cerându-vă votul, cerându-vă încrederea și puterea, o fac conștient că România nu are doar nevoie de un șef de stat, ci națiunea română are nevoie de un lider.
Programul pentru România se poate formula, pentru că suntem aici, pe strada care-i poartă numele, foarte simplu și foarte radical.
Eugeniu Carada, al cărui nume această stradă îl poartă, a spus: „Oricum pentru România, oricând pentru România, împreună cu oricine pentru România, împotriva oricui”.
Acesta trebuie să fie programul maximal al nostru, al tuturor, care credem în istoria României, în identitatea României, în resursele României.
Îl rog în fața voastră pe Dumnezeu să-mi dea puterea, ca lider al acestei națiuni, să putem visa orice, să putem împlini chiar imposibil, să ne arătăm adevărata față, fața frumoasă înaintea oricui.
Dumnezeu să ne ajute, Dumnezeu să vă ajute pe toți, Dumnezeu să fie cu noi, cu Dumnezeu înainte!