Călin Georgescu ar fi fost arestat dacă făcea asta. Nicușor Dan are bannere în toată țara, campania sa de promovare fiind estimată la peste 100.000 de euro. De unde are bani și de ce autoritățile nu intervin?

Nicușor Dan și-a început campania de promovare după ce a anunțat că va candida la prezidențiale și a împânzit România cu afișe pe ecrane frumos colorate. În Focșani, chiar în centru (la fostul BIG), fața sa și sloganul pentru PREȘEDINTE pot fi admirate în toată splendoarea.

Dacă ar fi făcut asta Călin Georgescu, George Simion sau alt candidat suveranist, ar fi fost arestați pe loc probabil, pentru promovare ilegală, spălare de bani etc. Dar pentru că Nicușor este susținut de băieții lui Iohanis, nu se atinge nimeni de el. Și ne mai spune pe afiș, indirect, că este onest.

Mai mult, conform ultimei declarații de avere, Nicușor Dan are în conturi doar circa 28.000 de euro (142.713 lei) și datorii de 152.000 de euro. (Declarația lui de avere poate fi consultată AICI).  De ce nu iese public să spună de unde are bani pentru campania pe care și-o face la nivel național? Așa de transparent este încât umblă doar prin culise? Bun, a anunțat că a început să strângă fonduri pentru campanie. Dar, atenție, fondurile pe care le primește trebuie folosite în campanie, nu în precampanie. Altfel, nu este decât un ipocrit. Și să fie corect să anunțe cine îl susține (la marii donatori ne referim, nu la cei care-i dau 50 – 100 de euro).

Care este diferența între el, care-și face campanie înaintea perioadei electorale și Călin Georgescu, acuzat că s-a folosit de algoritmii (boți) Tik Tok? Sau între el și Nicolae Ciucă, acesta din urmă având panouri publicitate prin toată țara în perioada pre-electorală de anul trecut? (Cristi IRIMIA)

Actualizare: Nicușor Dan a declarat astăzi, 8 februarie, că a strâns 50.000 de euro din donații.

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.