Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, a lansat pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei este de a crește gradul de conștientizare asupra fenomenului corupției și de a descuraja practicile de dare și luare de mită, subliniind consecințele legale și sociale grave ale acestor fapte.
Sloganul campaniei, „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”, a fost conceput pentru a contracara o mentalitate eronată potrivit căreia succesul sau rezolvarea unor situații se pot obține și prin mijloace nelegale. În centrul campaniei se află o serie de inițiative de comunicare care explică într-un limbaj simplu, accesibil și direct riscurile la care se expun cei care aleg să ofere sau să accepte mită.
Această inițiativă face parte din seria de evenimente organizate de DGA pentru a marca Ziua Internațională Anticorupție – 9 Decembrie.
Conform Eurobarometrului special nr. 548 din 2024 referitor la atitudinea cetățenilor privind corupția în Uniunea Europeană, 75% dintre români consideră corupția o problemă larg răspândită în țară. Totuși, datele arată că mulți cetățeni aleg să nu raporteze cazuri de corupție din diverse motive, cum ar fi dificultatea de a dovedi faptele (29%), teama că persoanele implicate nu vor fi pedepsite (23%) sau lipsa protecției pentru denunțători (23%).
Un studiu criminologic realizat de Ministerul Justiției împreună cu DGA indică faptul că valorile morale și educația sunt principalii factori care pot preveni implicarea în fapte de corupție. Aproape 68% dintre respondenți consideră că educația joacă un rol esențial în descurajarea acestor practici. În acest context, campania își propune să contribuie la schimbarea percepției publice și să întărească ideea că un comportament integru este nu doar posibil, ci și necesar.
Prin mesajul „Pune stop corupției și contrabandei înainte să devină parte din viața ta!”, campania atrage atenția asupra pericolului direct la care se expun cei implicați în acte de corupție, pedeapsa cu închisoarea fiind una dintre consecințele legale imediate. Totodată, subliniază impactul negativ la nivel social: corupția afectează familia, locul de muncă și comunitatea, iar efectele sale se resimt pe termen lung.
Sloganul campaniei, „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”, a rezultat în etapa de dezvoltare a campaniei, inițiatorii identificând o serie de sintagme des utilizate, la scară largă socială, în cazurile de dare și luare de mită. Campania își propune astfel să descurajeze fenomenul și să explice, într-un limbaj accesibil și direct, ușor identificabil de către public, efectele grave ale corupției și pericolul principal la care se expun toți cei aflați în situația de a oferi și de a accepta mită, respectiv pedeapsa cu închisoarea.
În cadrul campaniei, a fost realizat un spot TV cu actori cunoscuți, precum Șerban Pavlu, Alexandru Ion, Augustin Viziru și Andrei Dumitrescu. Spotul prezintă o situație uzuală, în care un cetățean încearcă să grăbească procesul de eliberare a unui document oficial prin oferirea de mită. Reacția promptă a reprezentantului autorității, care refuză acest gest și explică riscurile, este un exemplu pozitiv de comportament corect și integru.
Campania promovează numărul de telefon 0800.806.806, pus la dispoziție de DGA pentru raportarea anonimă și confidențială a faptelor de corupție. Acest număr este vizibil în toate materialele de comunicare, fie ele postere, bannere, clipuri video sau alte instrumente distribuite la nivel național prin rețele media, social media și instituții publice.
SURSA info: DGA