Asociația „Sf. Stelian” organizează un tur ciclist în scopul strângerii de fonduri pentru construirea celui mai complex Centru Terapeutic pentru Autism din țară

Asociația Sf. Stelian, Ocrotitorul Copiilor, cunoscută pentru devotamentul său față de copii și tineri, va organiza un tur ciclist în data de 7 septembrie 2024. Evenimentul are ca scop strângerea de fonduri necesare pentru construirea celui mai complex centru terapeutic pentru autism din România. Traseul turului ciclist va fi între Focșani și Farcaș, ocazie cu care participanții vor avea prilejul să sprijine această cauză nobilă, să cunoască tradițiile și ospitalitatea locuitorilor din acastă zonă a Vrancei.

Suntem hotărâți să construim un loc care să ofere suport și îngrijire adecvată copiilor și tinerilor cu autism din întreaga regiune. Centrul Terapeutic pentru Autism Farcaș va fi un pas semnificativ în asigurarea unui viitor mai bun pentru acești tineri speciali.

”Împreună dăruim speranță!” este deviza a tot ceea ce facem, activități de care vă invităm să ne bucurăm împreună, pentru a face din viitorul copiilor cu nevoi speciale o rază mare și strălucitoare de speranță.

Detalii despre înscriere și traseu sunt disponibile pe site-ul dedicat evenimentului: www.autismvrancea.ro. Înscrierile sunt deschise până la data de 6 septembrie și încurajăm toți cei interesați să se alăture acestei cauze atât de importante.

În aceeași zi, invităm locuitorii din Focșani să se alăture evenimentelor dedicate familiei, care vor avea loc în Piața Unirii începând cu ora 17.00. Vor fi activități speciale pentru copii și părinți, inclusiv competiții, demonstrații sportive și activități interactive menite să sprijine strângerea de fonduri pentru realizarea centrului terapeutic. Evenimentul va cuprinde și un concert susținut de trupa Dacika.

Program activități:

Ora 08.00 Start Turul Cycling For Hope pe ruta Focșani – Farcaș
Ora 17.00 Concurs – Pedalează în Familie
Ora 17.30 Demonstrații sportive și activități interactive
Ora 19.00 Concert Dacika

Pentru mai multe informații și pentru a susține această cauză importantă, vă rugăm să vizitați www.autismvrancea.ro sau să ne contactați la adresa de e-mail sau numărul de telefon specificate mai jos. E-mail: office.astoc@gmail.com. Telefon 0768633455.

Asociația Sf. Stelian, Ocrotitorul Copiilor

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.