Scene violente chiar aproape de centrul Focșaniului duminică seara, în jurul orei 19.00, în spatele blocului 51 (B-dul Unirii), aproape de biserica din zonă. Peste 20 de tineri s-au bătut în parcare, printre mașini, cu bâte și, posibil, arme albe periculoase, motivul violențelor nefiind cunoscut.
Oamenii din zonă s-au alarmat rapid au strigat la ei, iar unul dintre locatarii din bloc chiar a coborât pentru a-i desparte. Abia când alți locatari au anunțat că vor chema Poliția bătăușii s-au dispersat, iar unul dintre tineri, fugărit de alții, a traversat bulevardul prin loc nepermis fiind lovit de o mașină.
Focșănenii care au fost martorii scenelor violente cer Poliției să fie mai activă în zonă, deoarece la final de săptămână au loc mereu episoade violente. ”Se bat în parcare, se jignesc, distrug oglinzi de mașini, ne sperie copiii și reprezintă un pericol real pentru oricine se nimerește prin zonă. Au de la 14 până la 18 – 19 ani și este clar să au suferit la viața lor. În lipsa afecțiunii și a educației de care nu au avut parte se dedau la astfel de acte de violență. Noi, cei care locuim în zonă, suntem disperați. Le cerem oamenilor legii să fie mai activi”, ne-a transmis o doamnă care a asistat la scenele de violență.
VIDEO cu momentele surprinse în față la Marelbo: