Mai mulți locuitori din Vânători au trimis către presă o scrisoare prin care solicită Primăriei Focșani să le pună la dispoziție un autobuz și pe strada Crângului, explicând situația izolată a acestei zone. Primarul Misăilă a răspuns astăzi ”aruncând pisica” în curtea lui Oprișan, cu referire la faptul că traseul respectiv este aprobat de CJ Vrancea, nu de Primăria Focșani. Implicit, Oprișan ar fi trebuit să se ocupe de situația oamenilor din zonă, nu Misăilă.
După atacul la adresa baronului din penultima ședință a Consiliului Local Focșani, urmat de retragerea lui Oprișan (1 – 0 pentru Misăilă), iată că primarul îi mai aruncă o problemă în cârcă lui Oprișan, arătându-l cu degetul. 2 – 0 pentru Misăilă, așadar, într-o luptă internă a PSD-ului vrâncean.
Iată scrisoarea oamenilor din Vânători și răspunsul Primăriei Focșani:
”Noi, locuitorii din Vânători Str. Crângului nu am putut să mergem duminică la vot pentru că autobuzul care are traseu la Vânători nu circulă sâmbăta și duminica, pe strada noastră și nu avem cu ce să ajungem. Firma Nenciu estea aceea care asigură trasnportul în zonă. După multe intervenții ale noastre în care i-am cerut să ne lase și nouă o mașină pentru copiii care merg la școală, iar noi să putem merge să putem cumpăra a o pâine, sau medicamnete la o farmacie, au făcut un program dezavantajos pentru noi toți locuitorii acestei zone .Copiii sunt nevoiți să meargă cu taxiul la școală. Nu mai pot să meargă și ei în oraș la un film ,la sport că nu ne permitem cu taxiul zi de zi 3o lei plus un pachet, o apă.Avem un program numai la o anumită oră, dar școlile au program diferit. Nu toți copiii încep la ora 12:30 și termină la aceeași oră. În fiecare zi au programul altfel.Iar autobuzul circulă necorelat cu orarul școlar.Ne tot zice firma care asigură transportul, că nu are ce să ne facă!Vă rugăm din suflet să ne ajutați, dacă se poate! Să faceți publică dorința noastră prin care solicităm primăriei Focșani să ne introducă autobuzul dinspre oraș din oră în oră, cum a fost până acum Motivul schimbării frecvenței de circulație în sensul efecturăă curselor la intervale de timp mai mari este justificat de firma de transport prin starea precară a drumului pe care se circulă..Părerea noastră este că totuși drumul nu este atât de rau ca să ne izoleze!Doar anul trecut a fost refăcută șoseaua! Dacă cei care au luat banii nu și-au făcut treaba corespunzător,să o repare din nou! De ce să suferim noi ? Vă mulțumim!”
P.S Cu toate că traseul îl au pe aici pe Str.Crângului l-au schimbat (traseul) prin spatele Crângului.Au preferat asta pentru că este șosea nouă pe Lizieră și ajung direct la Vânători. Copiii și noi trebuie să o luăm prin pădure de la Petrești ca să venim acasă! Dar nu putem! Pentru că vine iarna, frigul sunt câini.Cum să ne lăsăm copiii noaptea prin pădure?
Comunicatul Primăriei:
Primăria Municipiului Focșani aduce lămuriri cetățenilor din Str. Crângului, comuna Vânători
În presa locală a apărut astăzi o petiție din partea mai multor cetățeni din comuna Vânători, Str. Crângului către Primăria Municipiului Focșani, aceștia solicitând o suplimentare a orarului de transport persoane. Dincolo de faptul că nimeni nu a cerut un punct de vedere și din partea municipalității focșănene, așa cum ar fi fost normal, considerăm oportun să aducem la cunoștința opiniei publice următoarele aspecte:
- Traseul la care se face referire în petiție este aprobat de către Consiliul Judetean Vrancea, nu de Primăria Municipiului Focșani, fiind vorba de un traseu județean. În consecință, orice modificare a traseului sau a orarului de transport poate fi făcută doar de către administrația publică județeană.
- Str. Crângului este un drum comunal ce aparține de comuna Vânători, dar a fost dat în administrare pentru reabilitare către Consiliul Județean Vrancea. Lucrările de reabilitare vor fi efectuate după introducerea coloanelor de apă și canalizare.
- Primăria Municipiului Focșani a înființat Asociația Metropolitan Trans care cuprinde Municipiul Focşani și comunele Goleşti, Câmpineanca, Vânători, Răstoaca, Milcovul și Gologanu, principalul scop fiind atragerea de fonduri europene pentru modernizarea parcului auto aferent transportului public de călători, dar și modernizarea anumitor artere de circulaţie pe care aceste mijloace de transport în comun îşi desfăşoară activitatea. Practic, prin această asociație vom putea să oferim servicii de calitate atât focșănenilor cât şi tuturor cetăţenilor care locuiesc în comunele din imediata vecinătate a municipiului nostru.
Primar, Cristi Valentin Misăilă