80 de milioane de lei va împrumuta CJ Vrancea pentru a reabilita patru poduri. Toți consilierii județeni au votat pentru.

Ieri, în ședința ordinară a Consiliului Județean Vrancea s-a aprobat contractarea unui împrumut de 80 de milioane de lei pentru finanțarea a patru obiective de investiții în infrastructură. Concret, patru poduri vor fi reabilitate astfel:

– podul din beton armat de pe DJ 205B, peste râul Sușița, localitatea Satul Nou, oraș Panciu, județul Vrancea, Lungime: 155 metri – Valoare: 21.099.000 lei

– podul din beton armat de pe DJ 204D, peste râul Putna, comuna Surata, km. 7+155, Lungime: 125 metri – Valoare: 24.362.000 lei

– podul din beton armat pe DJ 205M, peste pârâul Năruja, comuna Nistorești, km. 3+994, Lungime: 68 metri – Valoare: 15.361.000 lei

– podul din beton armat pe DJ 204 B, peste râul Râmnicu Sărat, comuna Tătăranu, km. 19+250, Lungime: 121 metri – Valoare: 19.178.000 lei

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a precizat că după contractarea acestui împrumut gradul de îndatorare va fi de 24 %, sub limita legală de 30. Acum, gradul de îndatorare al CJ este de aproape 11 %.

Nicușor Halici s-a referit și la alte 12 poduri care se află într-o situație foarte complicată: „Mai avem alte 12 poduri care trebuie reabilitate rapid. Și dacă am avea un buget dublu sau chiar triplu față de bugetul din acest an, nu ne va ajunge acel buget ca să reabilităm toate cele 12 poduri care sunt în stare critică sau necorespunzătoare”. (Cristi IRIMIA)

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.