Conferința „LIVE” a PNL Vrancea a fost… înregistrată și difuzată după 2 ore. Ciobotaru l-a adus pe primarul Chirilă după care a tăiat sonorul pentru că nu era sigur dacă edilul de la Biliești va spune ceva nepotrivit sau nu! :)))

Anunțată cu surle și trâmbițe, conferința de presă a PNL Vrancea, programată de la ora 10.00, a fost un fiasco din punct de vedere tehnic. Sonorul a existat doar pentru câteva secunde, oamenii din sală erau înregistrați când se plimbau prin fața camerei de filmat, iar primarul PNL de la Biliești n-a mai apucat să devină celebru în direct, cunoscute fiind observațiile sale critice la tot ceea ce mișcă și nu are legătură cu comuna sa ori cu persoana sa unică. 🙂

Inserția de pamflet: Mai în glumă, mai în serios, președintele PNL Vrancea, Dragoș Ciobotaru, și-a dat seama de riscurile asumate când a decis să-l invite pe Chirilă în fața presei, și a sunat la RCS RDS – Digi, astfel încât să nu mai existe sonor în timpul transmisiunii „LIVE”. 🙂

Concluzionând, PNL Vrancea a început cu stângul campania mediatică de promovare a lui Crin Antonescu. Fanii liberali nu disperă însă. După o ședință fulger, au decis să vină toți la viitoarea conferință și să facă LIVE-uri de pe telefoanele proprii, poate așa va avea și PNL Vrancea o transmisiune în direct a viitoarei conferințe. 🙂 (Cristi IRIMIA) 

PS: Unele inserții din textul de mai sus pot fi încadrate cu succes la categoria Pamflet. Cine se supără… ăla e! 🙂 😁

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.