Focșani. Un motociclist a fost luat pe sus de un autovehicul. Victima a ajuns la spital.

În urmă cu câteva minute, dispeceratul SAJ Vrancea a primit o solicitare pentru un accident rutier în municipiul Focșani, în care au fost implicate o motocicletă și un autovehicul. La solicitare a fost direcționată o ambulanță tip B2 care a preluat un tânăr în vârstă de 23 ani, cu politraumatism prin accident rutier. Victima a primit primele îngrijiri medicale și a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Focșani. (EdV)

Comunicat IPJ Vrancea: „Polițiștii din cadrul Biroului Rutier s-au deplasat la fața locului, iar în urma verificărilor efectuate au stabilit că un tânăr de 23 de ani, din Galați, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul neacordării de prioritate, a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de un tânăr de 22 de ani, din Focșani. În urma impactului, motociclistul a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”.

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.