Reacții dure ale președintelui PNL Vrancea, Dragoș Ciobotaru, după ședința de astăzi a Consiliului Local Focșani: „Tremură oamenii în case și copiii în școli și grădinițe. Toată vara au petrecut (n. r. – pesediștii), că doar au câștigat alegerile, nu-i așa?”

Liderul liberalilor vrânceni, Dragoș Ciobotaru (foto dreapta), a venit cu primele reacții după ședința de Consiliu Local de astăzi în care s-au aprobat mai multe proiecte care vizează municipiul de pe Milcov. Ciobotaru susține că în niciun caz nu se poate vorbi de o administrație performantă la Focșani, cu Cristi Misăilă primar, iar că noua societate cu care se va rezolva temporar problema căldurii în casele focșănenilor va avea aceeași soartă ca a ENET-ului. Publicăm integral reacțiile liderului PNL Vrancea, preluate de pe FB:

„Administrație performantă cică! Pfff

Astăzi în ședința CL Focșani, convocată de domnul primar Cristi Valentin Misăilă, au fost votate toate proiectele, asa cum au vrut conducătorii care au susținut că reprezintă singurele soluții. A fost respins amendamentul PNL ca membrii CA să aibă o indemnizație de doar 100 de lei pe lună, fără sume care ajung până la 3-4000 de lei/luna de fiecare, pentru o singură ședință, motivând că nu i-ar mai interesa activitatea.

Fără bani cine mai este interesat de cetățeni? S-au aprobat însă 6 locuri călduțe, sinecuri pentru membri PSD, plătite cu salarii și indemnizații babane, care nu au nici o treabă cu activitatea ENTEL. Le-am transmis că propunem noi specialiști în domeniu, dispuși să se implice, fără bani, în problema căldurii însă din nou nu i-a interesat, deoarece aveau lista deja făcută cu PSD-isti, care trebuie premiați și cu ei au mers mai departe, ăsta a fost interesul de azi.

Au alocat o sumă de 4,6 milioane către noua societate, bani care vor ajunge pentru furnizarea caldurii până după alegerile din acest an. Frumos, nu?

Am înțeles că noua societate se va duce direct la bancă să ia un credit baban, așa că este evident pentru toată lumea că va avea aceeași soarta ca defuncta ENET.

S-a aprobat si creditul pentru Primărie, mult dorit de domnul primar, subțire așa, 155 de milioane de lei, bani cu care ne îndatorăm pentru 2 generații din cauză că administrația PSD nu este în stare să acceseze fonduri europene, iar acolo unde au reușit sa le acceseze, proiectele au eșuat. Plătim din credite, asta este, dar dumneavoastră trebuie sa știți.

Ce se întâmplă la Focșani nu se numește administrație performantă, sub nici o formă!

Nu vă mai înșirăm numele celor premiați astăzi, cu posturi caldute, pe seama oamenilor care tremură de frig. Le aflați din ziare, însă vă vom ține la curent cu ce vor mai face.

Sperăm să se miște mai repede și să dea drumul la căldură. Tremură oamenii în case și copiii în scoli și grădinițe. Toată vara au petrecut, că doar au câștigat alegerile, nu-i așa? Nu au avut timp pentru problemele stringente ale focșănenilor.

Nu am votat împotrivă, deoarece așa cum ne-au obișnuit situația este critică, au așteptat sa ajungem în situații limită, iar oamenii tremură în case.

Așteptăm căldura, așteptăm finalizarea străzilor, așteptăm parcările, așteptăm centura, tot așteptăm.

Au trecut 8 ani de domnie, e tot mai rău, dar așteptăm!

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.