La data de 9 august a.c., ora21:30, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Năneşti au fost sesizaţi de către un bărbat din comuna Vulturu, județul Vrancea, cu privire la faptul că în timp ce se întorcea de la activitățile agricole, a observat pe un drum agricol, din extravilanul comunei Vulturu, sat Hângulești, mai multe rămășițe osoase.
Imediat, a fost constituită o echipă de cercetare, care s-a deplasat la fața locului, unde a identificat o porțiune dintr-un craniu, precum și alte fragmente osoase.
În prezent, polițiștii vrânceni continuă cercetările la fața locului, în cadrul dosarului penal întocmit pentru ucidere din culpă, în vederea stabilirii provenienței fragmentelor osoase, a împrejurărilor în care s-a produs fapta și identificării persoanei în cauză.
Sursa: IPJ Vrancea