Fostul pompier Vasile Miron a murit subit, la doar 49 de ani. Va fi înmormântat sâmbătă la Ruginești.


Aseară, fostul pompier vrâncean Vasile Miron (49 de ani) a murit subit, în condiții neelucidate încă.

ISU Vrancea a oferit mai multe detalii pe pagina de socializare a instituției:

”Vasile Miron a fost încadrat în data de 01.09.2006 ca subofițer operativ principal la Secția de Pompieri Adjud și, începând cu data de 24.02.2021, a fost trecut în rezervă. Era căsătorit și avea doi copii.

Chiar dacă nu mai este fizic printre noi, el va rămâne viu în sufletele celor care l-au cunoscut și i-au apreciat activitatea. Pentru cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu, trupul neînsuflețit este depus la domiciliul din satul Copăcești, comuna Ruginești.

Funeraliile militare vor avea loc sâmbătă, 26.11.2022, ora 12:00, la cimitirul și biserica din satul Copăcești. Întregul personal al inspectoratului împărtășeșete durerea pierderii și adresează sincere condoleanțe familiei în aceste momente grele”.

𝐃𝐮𝐦𝐧𝐞𝐳𝐞𝐮 𝐬𝐚̆-𝐥 𝐢𝐞𝐫𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐬𝐚̆-𝐥 𝐨𝐝𝐢𝐡𝐧𝐞𝐚𝐬𝐜𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐩𝐚𝐜𝐞

Sursa info: ISU Vrancea

Citește și:   Lista școlilor din Vrancea în care se va face testarea standardizată pentru elevi

PUBLICITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.