Ceea ce anul trecut a fost un experiment, un proiect pilot, despre cărți copii și oameni, mari, desfășurat în curtea bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Faraoanele, Vrancea, anul acesta a devenit proiect deplin, dedicat copiilor care, însoțiți de bunici ori părinți, frecventează duminica biserica din satul în care a copilărit Duiliu Zamfirescu. Mai exact, dedicat celor care și-au dorit să participe la „Clubul de duminică”.
Desfășurat aproape pe toată durata vacanței mari, duminica după-amiaza, de la ora 16 în curtea bisericii, cei 18 copii înscriși, chiar dacă nu au fost prezenți cu toții de fiecare dată, au avut posibilitatea să interacționeze, să se cunoască mai bine, să comunice mai bine, să râdă împreună, să pună întrebări, să descopere un alt mod de a privi în jurul nostru, cu ajutorul cărților, al desenelor, al planșelor de colorat, al jocurilor de puzzlle, lego, al întrebărilor și răspunsurilor și multe altele.
Cu un flipchart improvizat din rigips, cu multe culori, markere, planșe, cărți diferite, abilitate, creativitate și mai ales bună dispoziție, Maria, Andrei, Gabriel cel Mare, Sabrina, Daria, Ștefan, Diana, Andrei, Violeta, Teodora, Pavel, Ioan, Denis, Daniela, Miruna, Mateo, Valentin și, uneori, Elena, ori Gabriel cel Mic și chiar micul Nicolas, au împrumutat cărți de la Secția pentru copii a bibliotecii, au primit „de tot”, pe toată durata proiectului, 120 de cărți din Programul Biblioteca dăruiește, au identificat titluri în catalogul on-line al bibliotecii, au aflat de site-ul nostru www.bjvrancea.ro și au participat la excursia documentară la Focșani, sprijinită de Biblioteca Județeană Vrancea, Parohia Faraoanele și Primăria Vârteșcoiu.
Pentru mine, a fost emoționat să-i văd pe copii venind să mă ajute la mașină să car sacoșele, geamantanul plin de cărți, păturile, cutiile cu jocuri, ori să-i văd bucurându-se de cărți, chiar dacă, în cea mai mare parte acestea nu au fost noi, să-i vă cum și le alegeau înconjurând portbagajul mașinii, sau făcând schimb între ei. Am fost înduioșată să-i văd cum se anunță între ei pe grupul inițiat de Sabrina, să-i aud repetând priceasna pentru copii pe care am învățat-o împreună, sau să-i văd, la finalul întâlnirilor, dornici să se joace, pur și simplu, în curtea bisericii, chiar printre cruci, de-a „țările”, rațele și vânătorii, de-a v-ați ascunselea…
Proiectul s-a încheiat, ca orice proiect, dar noi ne vom întâlni în continuare, pentru că așa se întâmplă între prieteni buni!
Vreau să mulțumesc pentru această frumoasă și, credeți-mă, necesară întâmplare petrecută în numele cărții, în curtea bisericii de la Faraoane, Părintelui paroh Nicolae GHEBA, doamnei Director Oana-Raluca BOIAN – Biblioteca Județeană Vrancea, domnului Primar Viorel MÂRZA, doamnei Aurelia IVAN, voluntar, doamnei Victoria Furcoiu BUNICA, care ne-a donat, cu drag, 20 de exemplare dintr-una din cărțile sale (v. imaginile), părinților, pentru încrederea acordată, colegilor mei de la bibliotecă pentru sprijinul oferit. Mulțumesc doamnei Ing. Elena VELNIȚĂ și doamnei Prof. Adriana Talambă, din comuna Jariștea, care s-au aliat proiectului nostru inițial, răspândind, în rândul copiilor din această comună, gratuit, peste 35 de cărți, mare parte din programa școlară.
Vreau să mulțumesc copiilor minunați, membri ai „Clubului de duminică”, de la Faraoanele, pentru că și-au dorit să fie împreună în numele cărții, pentru că s-au străduit să învețe lucruri noi și să ne arate, nouă, adulților, cât de necesar și nu atât de costisitor este să le oferim mereu șanse de a se dezvolta frumos, pentru că, nu-i așa, „nu se știe cine dă și cine primește”.
”Dacă ne pasă, cu adevărat, de copiii aceștia, mai mici sau mai mărișori, de bunăstarea lor sufletească de la care pleacă multe altele, să-i lăsăm liberi în curtea bisericii, a școlii, a bibliotecii… Să le deschidem larg porțile, să-i primim cu brațele deschise și să le așezăm în buzunarele copilăriei cărți și dragoste!”, a precizat managerul bibliotecii, Oana-Raluca Boian
***
„Clubul de duminică” (Școala din curtea bisericii), proiect estival derulat în cadrul Programului educațional „Biblioteca de vacanță 2022” inițiat de Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea s-a desfășurat duminica după-amiază, în curtea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Faraoanele, cu binecuvântarea Părintelui Nicolae Gheba, parohul bisericii.