O frumoasă seară de poezie, muzică și scrisori, dedicată poetei Veronica Micle și marii ei iubiri, Mihai Eminescu, a avut loc pe 3 august 2022 în cadrul proiectului „Grădina culturală pentru tineri”, organizat de Asociația Tineri pentru Educație și Cultură.
În cadrul evenimentului au fost interpretate poezii scrise de Veronica Micle și scrisori ale celor doi poeți, pe fondul muzical interpretat de Andreea Racoviteanu, elevă a Liceului de Artă Gheorghe Tattarescu . Expozitia de grafică a artistului plastic Dianei Tăicuțu a completat atmosfera, cu lucrări inspirate din poezii de dragoste.
Citatul din Imanuel Kant despre consecințele lipsei de cultură la nivel colectiv a fost redat de președintele Asociației Tineri pentru Educație și Cultură, în susținerea misiunii asumate de proiectele Asociației.
Despre poeta Veronica Micle, trecută la cele veșnice într-o zi de 3 august 1889 de la care, anul acesta, au trecut 133 de ani, scriitorul și diplomatul focșănean Duiliu Zamfirescu scria ,,…blânda Veronică, poeta unui cult,/Ce Anadiomena pe sânu-i legănase/Și-o trimisese-n lume cu- farmec și mai mult”, iar scriitorul Mihail Sadoveanu o numea ,,dulcea umbră trecătoare prin viața unui mare poet care, înseninându-i amărâtele zile, îi păstrează parcă și după moarte, blândă aureolă de prietenie și de jertfă”.