Hoți de telefoane mobile, capturați de polițiști. 10.000 de euro era valoarea pagubei!

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Focșani au efectuat percheziții la imobilele folosite de 3 persoane, într-un dosar de furturi de telefoane mobile în valoare de aproximativ 10000 euro.

În această dimineață, polițiștii Biroului de Investigații Criminale și cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară, la adrese situate în localitățile Focșani, Călimănești, Pufești și Ciorani.

Activităţile procedurale se circumscriu unui dosar penal aflat în instrumentarea Biroului de Investigații Criminale, ce vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că, în noaptea de 24/25 decembrie a.c., în jurul orei 03.00, cei trei ar fi pătruns prin efracție prin spargerea geamului unui magazin din municipiul Focșani de unde ar fi sustras 20 de telefoane mobile de diferite mărci, cauzând un prejudiciu de aproximativ 10 000 euro.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii i-au identificat în Gara Focșani pe cei trei, doi tineri de 17 și 19 ani, respectiv un bărbat de 32 de ani. Ulterior, la imobilele folosite de aceștia, care locuiau fără forme legale în municipiul Focșani, polițiștii au identificat 12 telefoane mobile, 3 tablete și înscrisuri (contracte de amanet) care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Totodată, activitatea infracțională a celor trei a fost documentată și de polițiștii de investigații criminale din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Neamț, Brăila și Buzău. Astfel, cei trei sunt bănuiți de fapte similare pe care le-ar fi săvârșit la începutul acestei luni în județele Neamț (32 telefoane, 3 tablete) și Brăila (9 telefoane mobile). O parte din telefoanele sustrase ar fi fost comercializate în municipiul Ploiești, prin intermediul unor case de amanet.

Citește și:   Monumentele din Focșani, vizitate în cadrul turului ghidat ”Descoperă Focșaniul”

De asemenea, în noaptea de 2/3 ianuarie a.c., aceștia ar fi încercat prin același mod de operare să pătrundă într-un magazin din Buzău cu intenția de a sustrage bunuri.

Până la acest moment, au fost recuperate 14 telefoane mobile și 3 tablete.

În cauză, poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor în cauză, recuperarea prejudiciului și tragerea la răspundere penală.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor de investigații criminale din Roman și Direcției Operațiuni Speciale.

Trimite știrea prietenilor tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.