Operatorii de transport nemulțumiți de decizia Curții de Apel Galați vor să facă sesizări cu privire la modul în care s-a judecat dosarul cu ADI Metropolitan Trans

Curtea de Apel Galați a dat câștig de cauză, pe 15 iunie, Asociației ”Metropolitan Trans”, într-un dosar referitor la cursele făcute de Transport Public SA pe traseele spre Milcovul, Răstoaca, Vânători, Câmpineanca și Gologanu. S-a întâmplat acest lucru după ce la începutul anului Tribunalul Brăila a suspendat hotărârea prin care ”Metropolitan Trans” aprobase o delegare de gestiune în privința serviciului de transport public local. Practic, în curând se vor relua cursele efectuate de Transport Public SA către Milcovul, Răstoaca, Vânători, Câmpineanca și Gologanu, cel puțin până la judecata pe fondul cauzei, astfel că există mai mulți operatori privați nemulțumiți de situația creată.

Operatorii de transport afectați: ”Hotărârile abuzive sunt vremelnice, nu sunt pronunțate pe fond, unde Tribunalul Vrancea nu s-a pronunțat încă!”

În condițiile în care două instanțe diferite au admis temeinic cererile de suspendare a celor două hotărâri, bănuiala noastră, de netemeinicie și imparțialitate, față de Curtea de Apel Galați, în ceea ce privește soluționarea recursurilor care afectau în mod direct Metropolitan Trans-ul, s-a adeverit. Din acest motiv, noi avem toate argumentele să contestăm mai departe decizia instanței de la Galați și să sesizăm instituțiile statului care au în atribuții îndreptarea erorilor făcute de instanțele de judecată. Avem indicii și vom prezenta probe că erorile s-au comis printr-o serie de abuzuri”, a precizat unul dintre reprezentanții transportatorilor nemulțumiți de hotărârea CA Galați.

Operatorii de transport nemulțumiți susțin, totuși, că se așteptau la soluția dată de instanță pe 15 iunie a.c. ”Premonițiile primarului care a anticipat încă din luna februarie că pe 3 martie vor intra pe trasee cei de la Metropolitan Trans s-au adeverit. În acest context, avem dreptul la o bănuială legitimă cu privire la soluțiile date în cele două dosare de recurs. Nu sunt nici temeinice și nici în conformitate cu legislația din domeniu. Nu vom lăsa lucrurile așa. Cei vinovați vor fi trași la răspundere!”, a precizat un alt transportator afectat de decizia instanței. (D. S.)

Citește și:   Primăria și Consiliul Local Măicănești organizează sâmbătă, 19 august, Ziua Comunei, eveniment aflat la ediția a II-a.

PUBLICITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.